Miercuri, 09.11.2022, a avut loc, la Suceava, Gala Performanței 2022, eveniment de celebrare a elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale, în anul școlar trecut. Într-un cadru festiv și cordial, în Aula de Festivități a Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, 21 de tineri, unii dintre ei liceeni acum, alții studenți deja, au fost premiați, în cadrul proiectului „Povestește și dă mai departe – Călătorie către succes”, al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, finanțat de către Consiliul Județean Suceava.
Conform Hotărârii nr. 1282/2022, privind aprobarea acordării de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2022, şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, fiecare absolvent de gimnaziu evidențiat a primit un premiu în valoare 2.000 de lei și fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul naţional de bacalaureat a beneficiat de un premiu de 5.000 de lei. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare provin de la Ministerul Educației – România, din bugetul aprobat pe anul 2022.
Îi felicităm cordial pe elevii suceveni care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională:









Reiterăm felicitările noastre și pentru elevii care au obținut media 10 la probele examenului de maturitate:












Îi felicităm, deopotrivă, pe părinții și profesorii tinerilor premianți, pe directorii din școlile din care provin.
Repetate reușite tuturor!






