Primul târg de iarnă de la Ciocănești se desfășoară pe 3 și 4 decembrie

Primul târg de iarnă din comuna-muzeu Ciocănești, manifestare organizată de către Asociația de Turism și Tradiție Ciocănești – Bucovina împreună cu Primăria și Consiului Local al comunei Ciocănești, se va desfășura în mini-vacanța de Ziua Națională a României, pe 3 și 4 decembrie. Manifestarea va reuni pe Platoul Tradițiilor din vecinătatea Casei de Cultură „Florin Gheucă” din central comunei producători, meșteri și artizani locali și pe turiștii care se vor afla la Ciocănești sau în counele din zona Dornelor la început de decembrie.

Vizitatorii târgului vor fi așteptați, printre altele, cu renumita ciorbă ciocăneșteană din păstrăv afumat și hribi, produse din păstrăv, mied, plăcinte, vin fiert și afinată, dar și cu ornamente hand-made și cadouri. Nu vor lipsi nici concertele în aer liber, în aceeași perioadă, Ciocăneștiul fiind gazda celei de-a VII-a ediții a concursului din cadrul Târgului Național de Muzică Folk „Vasile Mardare”

Conform primarului Radu Ciocan, cei prezenți vor putea participa la ședințe foto  realizate de către tânărul fotograf Teodor Dranca, cei mici se vor putea bucura de plimbările cu săniile sau trăsurile (în funcție de vreme), în timp ce tinerii din comună vor aprinde focul de tabără în cardul unui un moment spectaculos al parade cu făclii. Literele luminoase care vor forma numele localității Ciocănești vor fi un alt punct de atracție al Târgului, primarul Radu Ciocan exprimându-și speranța că și vremea va fi pe măsura eforturilor organizatorilor.

Ne dorim ca această primă ediție să fie un alt început de tradiție pentru noi. Vă invităm pe toți cei care apreciați muzica folk, dar și tradițiile din această perioadă specială, să ne fiți oaspeți pe 3 și 4 decembrie a mai completat edilul din Ciocănești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.