Realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, tot mai mulți cumpărători orientându-se spre acest tip de comerț având în vedere timpul economisit prin rapiditatea tranzacțiilor chiar la distanțe mari.
Pentru toată lumea, acestă tendință aduce atât oportunități, provocări, dar totodată, reprezintă și un risc mai mare de fraude, cărora le pot cădea victime atât comercianții, cât și cumpărătorii.
Aproape zilnic, polițiștii sunt sesizați cu privire la înșelăciuni în mediul on line cu prilejul achiziționării unor bunuri. De cele mai multe ori aceste situații sunt generate și de superficialitatea cumpărătorilor sau vânzătorilor care nu respectă reguli minime de prevenire și siguranță.
La data de 26.01.2023 un bărbat din com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava, a depus o plângere penală la sediul Postului de Poliţie Frătăuţii Noi, prin care a solicitat să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, constând în aceea că în data de 12.01.2023 o persoană posibil cu identitate falsă, l-a indus în eroare şi l-a determinat să îi trimită prin serviciul de curierat o bară faţă de autoturism, în schimbul sumei de 3.500 de lei, persoana vătămată expediind bunul însă fără a mai primi suma de bani.
În cadrul cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vătămată locuieşte pe raza com.Frătăuții Noi, jud. Suceava și a deținut un autoturism care s-a defectat, context în care proprietarul a decis să-l dezmembreze și să-l vândă pe bucăți.
În acest sens, a postat pe platforma OLX un anunț prin care a scos la vânzare piese auto, printre care o bară față.
La data de 12.01.2023 în jurul orei 16:00 un bărbat necunoscut care și-a atribuit un nume fals a contactat telefonic pe persoana vătămată din com. Frătăuţii Noi, jud. Suceava şi sub pretextul că este interesat să achiziţioneze un element de caroserie al autoturismului, a indus-o în eroare pe aceasta determinând-o să îi trimită prin serviciul de curierat bara din faţă a autoturismului, iar pentru a întări convingerea persoanei vătămate că tranzacţia va avea loc i-a trimis acesteia în format electronic o chitanţă ce părea a fi emisă de o unitate bancară, din data de 12.01.2023 ca urmare a unui transfer bancar în suma de 3.500 de lei.
În realitate, transferul nu s-a realizat, iar persoana vătămată a suferit un prejudiciu în valoare de 3.500 de lei, deoarece bunul a fost trimis în data de 12.01.2023 însă suma de bani nu a fost transferată în realitate în contul persoanei vătămate.
A doua zi respectiva persoană a contactat-o din nou pe persoana vătămată, în jurul orelor 10.00 și i-a transmis că vrea să cumpere jantele, volanul și alte piese, însă persoana vătămată i-a comunicat că banii nu i-au intrat în cont, context în care autorul nu i-a mai răspuns.
Persoana vătămată a așteptat câteva zile și observând faptul că nu au fost transferați banii a încercat în mod repetat să-l sune pe respectivul client însă a constatat că are telefonul închis. Astfel şi-a dat seama că a fost înșelat și a decis să depună plângere la poliție.
Având în vedere faptul că astfel de înșelăciuni au devenit foarte frecvente în ultimii doi ani, un număr mare de persoane fiind înșelate în județ și în țară prin această medotă ”OLX”, în cauză au fost desfășurate activități investigative complexe, pentru identificarea autorului.
În cadrul investigațiilor desfășurate inclusiv cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Pantelimon, s-a stabilit identitatea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 21 ani, cu domiciliul în mun. Bucureşti.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal
La data de 25.04.2023, s-a reușit identificarea suspectului și ridicarea acestuia cu mandat de aducere emis în cadrul dosarului penal.
Suspectul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești de pe raza mun. Focșani, jud. Vrancea și condus la sediul secției, unde a fost audiat procedural, ocazie cu care acesta a recunoscut fapta comisă și ulterior reținut preventiv pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vă atrag atenția :
- Pe OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate;
- singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor;
- nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă;
- verificaţi înainte de a da click linkul, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX;
- nu introduceţi datele card-ului online. Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!
În plus:
- Atunci când navigați pe internet de pe dispozitivul dvs., asigurați-vă că această conexiune este securizată!
- Nu faceți niciodată click pe un link/o anexă dintr-un email sau SMS nesolicitat! Verificați adresa de pe care a fost trimis emailul!
- Evitați operatorii economici care nu afișează date de contact complete!
- Aveți grijă la accesarea unei pagini web care conține greșeli gramaticale!
- Nu plătiți în avans bunuri comandate prin internet de la persoane necunoscute!
- Fiți atenți când oferiți detaliile cardului de credit sau debit pe intenet! Refuzați tranzacția dacă se cere codul PIN!
- Tipăriți sau salvați comanda dvs., precum și clauzele și condițiile ce apar pe site la momentul cumpărării!
Alte caracteristici al acestui tip de înșelăciuni:
– infractorii evită chatul special al platformei marketplace;
– link-urile transmise de aceștia conțin deseori greșeli gramaticale sau limbaj informal, butoane cu denumiri attractive (spre exemplu: „Primește fonduri”, ,,Plătit. Aștept confirmarea vânzătorului ”), sau mesaje ce sugerează urgența ( cum ar fi: ,,Obține acum!”, ,,Link de primire fonduri valabil 5 minute. Completează datele cardului de urgență”, fără a se limita la acestea);
– infractorii pot cere detalii despre soldul existent pe card.
Foarte important de reținut:
- Niciodată, pentru a primi o sumă de bani, nu este necesară furnizarea datelor înscrise pe card (ce conține 16 cifre), ci doar a numărului de cont (Codul IBAN, format din 24 de caractere-4 litere și 20 cifre). Cardul bancar nu este un instrument de încasare, ci este doar instrument de plată.
- Verificați foarte bine adresa link-ului furnizată de presupusul cumpărator sau numerele de telefon de pe care vă sunt transmise mesajele. Denumirea acesteia trebuie să corespundă exact cu cea a site-ului de încredere, să nu aibă nici un caracter difențiat de aceasta.
- Raportați orice tentativă de înșelăciune de acest tip!