Pe 16 septembrie, promovarea municipiului Fălticeni prin carte, pictură și muzică

Sâmbătă 16 septembrie, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Fălticeni, în parteneriat cu Asociaţia „Rotary Club Fălticeni”, organizează a treia ediţie a proiectului de promovare a municipiului Fălticeni – „Împreună susţinem promovarea – Fălticeni, Mon Amour”.

Manifestările din acest an vor începe la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, de la ora 11,00, cu lansarea volumului „Fălticeni şi ţinutul său legendar”, semnat de scriitorul Grigore Ilisei şi prezentat de prof. dr. Mihaela Grădinariu, critic şi istoric literar. Va urma lansarea albumului de artă „Mihail Gavril” şi vernisajul expoziţiei pictorului Mihail Gavril. Despre Mihail Gavril, unul dintre pictorii contemporani de o mare şi rară sensibilitate, având o activitate de peste 40 de ani în domeniul artelor plastice, peste 60 de expoziţii personale, atât în ţară, cât şi peste hotare şi peste 100 de expoziţii de grup, la care se adaugă numeroase tabere de creaţie şi stagii de documentare în străinătate vor vorbi scriitorul şi criticul de artă Grigore Ilisei şi preotul Gabriel Herea.

Tot sâmbătă, 16 septembrie, va fi organizat un tur de prezentare ghidat a obiectivelor culturale din municipiu, iar seara, începând cu ora 20,00, în Piaţa „Nada Florilor”, pe scena amplasată în faţa Administraţiei Finanţelor Publice Fălticeni, vor concerta Phunk Smugglers şi Lupii lui Calancea.

„Împreună susţinem promovarea – Fălticeni, Mon Amour”

Asociaţia „Rotary Club Fălticeni” a iniţiat în anul 2021 proiectul de promovare a municipiului Fălticeni – „Împreună susţinem promovarea – Fălticeni, Mon Amour”. În urma parteneriatului dintre Primăria municipiului Fălticeni şi Asociaţia „Rotary Club Fălticeni”, a fost reeditată monografia „Fălticeni – repere în timp”, autor prof. Vasile Nistoreasa, a văzut lumina tiparului volumul „Fălti, primul loc de pe Pământ”, autor Raul Anchel, a fost editat albumul de grafică „Promenadă fălticeneană”, semnat de prof. Gabrel Baban. Anul trecut fălticenenii au primit în dar cărţile „Blestemul iubirii pierdute” – autor Grigore Ilisei, „Grădina Liniştii” – autor Aurel George Stino (ediţia a II-a îngrijită de Grigore Ilisei) şi „Pe Valea Şomuzului şi a Moldovei” – autor Lenuţa Rusu.

În anul 2021 a fost vernisată expoziţia de pictură cu lucrări din colecţia prof. Gabrel Baban, anul trecut o altă fălticeneancă, Suzana Fântânariu, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, cunoscută drept „Doamna graficii contemporane româneşti”, s-a întors acasă pentru a ne prezenta o expoziţie retrospectivă „Suzana Fântânariu”.

Tot în baza acestei asocieri s-a realizat o broşură de promovare a municipiului Fălticeni, au fost identificate clădirile reprezentative din punct de vedere istoric, cultural, arhitectural din municipiul Fălticeni, fiind montate plăcuţe informative care furnizează informaţii despre clădiri, personalităţi care au locuit, au studiat, au lucrat în imobilul respectiv, accesibile prin QR Code, şi a fost realizat panotajul stradal prin instalarea de indicatoare către zonele de interes şi panouri de prezentare a obiectivelor turistice ale municipiului Fălticeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.