Până pe 26 septembrie se fac înscrieri la Creşa „Sfânta Ana” din Fălticeni

Părinţii din Fălticeni care au copii cu vârste între 1 şi 3 ani au oportunitatea de a-şi înscrie copiii la Creşa „Sfânta Ana”. Anunţul a fost făcut de Grădiniţa cu Program Prelungit (GPPP) „Pinocchio” instituţia tutelară a creşei, perioada de înscriere este între 20 – 26 septembrie 2023.

Creşa „Sfânta Ana” din Fălticeni va primi în această toamnă, conform planului de şcolarizare aprobat 125 de micuţi în şapte grupe. Dintre aceste locuri, 80 sunt disponibile în Grupa mare (2-3 ani), iar 45 sunt destinate Grupa mijlocie (1-2 ani).

Pentru a asigura o înscriere corectă părinţii pot afla toate detaliile de la sediul GPPP „Pinocchio”. Ei trebuie să aducă la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit „Pinocchio” din strada Nicolae Beldiceanu următoarele documente, atât în original, cât şi în copie: Certificatul de naştere al copilului; Cartea de identitate a părinţilor, tutorilor sau reprezentanţilor legali; Certificatul medical sau o scrisoare medicală în cazul copiilor cu nevoi speciale; Acte doveditoare în cazul familiilor monoparentale; Dovada de vaccinare; Cererea-tip care este disponibilă la secretariatul grădiniţei.

Este important de menţionat că părinţii care au depus cereri de înscriere pentru creşă până la data de 18 septembrie 2023, la sediul Primăriei Fălticeni, trebuie să se prezinte la sediul GPP Pinocchio cu toate documentele necesare.

Pentru informaţii suplimentare şi pentru a urmări orice actualizare legată de acest proces de înscriere, vă invităm să vizitaţi pagina de Facebook a Grădiniţei cu Program Prelungit “Pinocchio,” unde veţi găsi anunţul oficial şi eventuale modificări ale procedurii de înscriere.

14 posturi didactice de predare – educator puericultor

Pe lângă înscrierea copiilor, Grădiniţa cu Program Prelungit “Pinocchio” continuă şi concursul pentru ocuparea celor 14 posturi didactice de predare – educator puericultor. Candidaţii interesaţi sunt încurajaţi să-şi depună dosarele până pe data de 22 septembrie 2023.

Anunţul a fost postat vineri, 15 septembrie, de conducerea Grădiniţei cu Program Prelungit “Pinocchio”, care coordonează momentan activitatea creşei (unitate tutelară).

Potrivit anunţului, dosarele cu documentele necesare se vor depune la secretariatul unităţii G.P.P. Pinocchio până pe 22 septembrie 2023. Sunt disponibile 14 posturi didactice de predare – educatori puericultori.

Până pe 25 septembrie vor fi evaluate dosarele depuse şi va fi publicată lista candidaţilor cu dosare admise. Toate aceste informaţii vor fi disponibile la avizierul GPP Pinocchio. Ulterior, între 26 septembrie – 2 octombrie, cadrele didactice calificate în domeniul postului susţine inspecţiile speciale la grupă. Pe 3 octombrie va fi susţinută proba scrisă a concursului iar pe 4 octombrie va avea loc interviul candidaţilor . Primele rezultate vor fi afişate pe data de 5 octombrie. Contestaţiile vor fi depuse pe data de 6 octombrie, în intervalul orar 08.00 – 10.00, soluţionarea acestora fiind programată în aceeaşi zi. Rezultatele concursului de ocupare a posturilor este programată pe data de 9 octombrie. Repartizarea pe post va avea loc pe 10 octombrie.

Conform primarului Cătălin Coman, există speranţe pentru deschiderea creşei până pe data de 1 noiembrie 2023.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.