Ciprian Porumbescu, la USV  

Joi, 28 septembrie a.c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se va lansa volumul „Ciprian Porumbescu. În marginea Imperiului”, semnat de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector USV. Lansarea va avea loc în Aula din Corpul E, de la ora 14:00, volumul urmând să fie prezentat de  conf. univ. dr. Daniela Petroșel și conf. univ. dr. Mariana Ruști-Baloșescu.

Pornind de la jurnalul lui Ciprian Porumbescu și de la o bogată corespondență, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu reconstruiește portretul interior al unui „tânăr artist care își trăiește pe viu candoarea și revolta”. „S-au păstrat de la Ciprian Porumbescu”, spune el, „un jurnal și o bogată corespondență. Puse cap la cap, ca într-un puzzle, faptele din aceste dosare de existență constituie sursa prezentei încercări de reconstituire a omului interior. În miezul lui, frumusețea pură a libertății. E libertatea omului tânăr și, mai ales, libertatea artistului genuin, care își transformă existența, cu orice risc, într-o continuă revanșă în fața vulnerabilității resimțite acut”.

Capitolele cărții vorbesc de la sine despre temele supuse atenției: „Cuvinte despre o identitate ultragiată. Cine este Ciprian Porumbescu?”, „Biografia. Piese dintr-un puzzle”, „Artă și revoltă”, „Jucărioare poeticești și muzicale. Carpe diem”, „Caragiale la Cernăuți?”, „Singur împotriva tuturor”, „Boala, moartea și metamorfozele râsului”, „Iubirea, o fantasmă”, „Un goliard?”. De asemenea, „Problema evreiască și arta”, „Viena: muzicăreală, Bertha, fete, petreceri”, „Liber, în luptă cu deșertăciunile”, „Fascinația civilizației, în câteva scenarii”, „Între exilul în Paradis și existența naturală”, „Un pas înapoi: semne din Paradis”, „Acasă, o fantasmă în plus”. Ultimele două capitole  „Mică poveste despre rochia Berthei” („O incursiune printre manuscrise, ediții etc., etc.”) sau „Ultimele Zile la Viena (în jurul unei fotografii)” întregesc profilul unui artist veritabil, eliberat de o bună parte din definirile convenționale.  O contra-narațiune, așadar, cum spunea Mircea A. Diaconu într-un studiu despre Ciprian Porumbescu, publicat de curând într-un număr din „Observatorul Cultural”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.