USV a organizat Erasmus+ Welcome Day

În fiecare an, universitatea suceveană își propune să îi facă pe studenții străini să se simtă bineveniți și să le faciliteze inserția în comunitatea suceveană și în cea academică. Astfel, luni, 18 martie, reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au urat bun venit studenților străini care vor studia în acest semestru la USV, în cadrul programului Erasmus+.

Erasmus+ Welcome Day este o întâlnire organizată pentru a oferi studenților străini oportunitatea de a se cunoaște mai bine unii pe ceilalți și de a crea legături, precum și de a afla informații utile despre universitatea și orașul gazdă: programe de studiu, infrastructura din campus, organizații studențești, posibilitățile de petrecere a timpului liber și nu numai. Totodată, cu acest prilej, au fost stabilite și viitoare activități menite să le faciliteze integrarea în spațiul universitar sucevean, între care se vor regăsi aplicații practice, activități de voluntariat și seri de socializare, prin pregătirea unor preparate specifice țărilor de unde provin. La această întâlnire, studenții Erasmus+ i-au cunoscut și pe colegii lor români, membri ai rețelei internaționale Erasmus Student Network (ESN), care îi vor asista pe parcursul procesului de integrare.

Într-un cadru interactiv, moderat de conf. univ. dr. Carmen Chașovschi, coordonator al Serviciului de Relații Internaționale și Afaceri Europene al USV, au fost discutate așteptările și temerile studenților străini privind șederea lor în campusul USV și în Suceava. De asemenea, studenții au prezentat aspecte culturale specifice țărilor și regiunilor din care provin. Evenimentul a fost organizat de Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene al USV, departament care, alături de coordonatorii Erasmus+ de la nivelul facultăților și de Prorectorul cu imaginea universităţii, relaţii internaţionale şi dezvoltare europeană, prof. univ. dr. Ștefan Purici, oferă sprijin și îndrumare studenților străini pe parcursul șederii acestora la Suceava.

În acest semestru, la Suceava vor studia studenți din Portugalia, Ucraina, Turcia, Muntenegru, Spania, Grecia și Polonia. Numărul semnificativ de studenți străini care studiază la USV se datorează deschiderii internaționale a USV, implementării strategiei de internaționalizare și implicării constante a cadrelor didactice în semnarea de noi acorduri și parteneriate de colaborare universitară cu instituții de învățământ superior din afara României și, nu în ultimul rând, faptului că USV este membră în importante consorții universitare europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.