Centrul de Performanță pentru Clasele Primare, un proiect educativ de succes la Fălticeni

Sâmbătă, 11 mai, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni a găzduit încheierea activității Centrului de Performanță pentru clasele primare, ediția a II-a, un proiect educațional care a atras un număr impresionant de peste 220 de elevi din clasele a III-a și a IV-a, reprezentând 12 școli din zona Fălticeni.

Scopul acestui proiect, denumit „Centrul de Performanță pentru clasele primare – Educația pentru valori”, a fost de a identifica și valoriza elevii cu potențial de performanță înalt din clasele a III-a şi a IV-a și de a le dezvolta capacitățile în disciplinele de limba și literatura română și matematică.

Inițiativa Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni din anul școlar 2022 – 2023 a fost întâmpinată cu entuziasm în comunitate,  iar rezultatele foarte bune obținute de elevii participanți, cât și aprecierea și popularitatea de care s-a bucurat și se bucură acest proiect au determinat continuarea și extinderea proiectului și în anul școlar 2023 – 2024. Acest demers educațional extracurricular s-a bucurat de sprijinul a 26 de cadre didactice voluntare din diverse școli din Fălticeni și zona înconjurătoare și a 2 cadre didactice de la  – Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți, precum și de susținerea Primăriei Municipiului Fălticeni care a asigurat suportul material, primarul prof. Gheorghe – Cătălin Coman fiind alături de elevi, profesori și părinți sâmbătă, la ceas de bilanț și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, partener în proiect și reprezentat de inspector școlar, prof.  Adriana Coțovanu și inspector școlar, prof. Dorina Dulceac.

Primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe-Cătălin Coman, a subliniat importanța acestui proiect și a transmis un mesaj de susținere pentru toți cei implicați, evidențiind impactul pozitiv al acestor activități asupra procesului de învățare și dezvoltare personală a elevilor, precum și asupra vieții comunitare în ansamblu.

„Mă bucură faptul că ați reușit să ajungeți la un final fericit cu încă unui proiect, mă bucur că am fost și noi parteneri, în limitele instituționale pe care ni le putem permite, și am reușit să dăm și noi o mână de ajutor. Mult succes și cât mai multe proiecte în viitor, pentru că toți avem de câștigat, fie că sunteți profesori, elevi sau părinți. Astfel de activități sporesc oportunitățile de învățare, se exersează  competențele de gândire logică, de luare a deciziilor, de rezolvare a problemelor şi capacitatea de a lucra în echipă, elemente esențiale nu numai în activitatea școlară dar şi pentru viața în comunitate”, a transmis primarul prof. Gheorghe Cătălin Coman.

 „Școala de Valori” – Un demers educațional cu rezultate remarcabile

Proiectul a avut ca punct culminant activitatea desfășurată în data de 11 mai, când cei 188 de elevi participanți au susținut concursul „Școala de Valori” la disciplinele de limba și literatura română și matematică. Ulterior, aceștia au participat la activități recreative și de mișcare coordonate de un grup de 12 voluntari din cadrul Grupului Local de Tineret „Aripi în Europa” din Fălticeni.

Așa cum am aflat de la coordonatorul proiectului, prof. Daniela Ilincăi, faptul că acest proiect a prins viață, s-a datorat implicării voluntare a unui număr de 24 de moderatori, de la diferite școli din zonă și Asociația de Părinți „Artur Gorovei” Fălticeni. Școlile care au dorit identificarea copiilor valoroși la disciplinele limba și literatura română și matematică, capabili de o anumită performanță și implicarea lor în acest demers educativ sunt: Școlile gimnaziale „Al. I. Cuza”, „Ion Irimescu”, „Mihail Sadoveanu” și  „Ioan Ciurea” din Fălticeni, Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia, Școala Gimnazială Preutești, Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, Școala Gimnazială Hârtop, Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni, Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți.

 

Un moment special a fost acordarea diplomelor cadrelor didactice implicate și premiilor pentru elevi, într-o ceremonie emoționantă la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Primarul Gheorghe – Cătălin Coman a acordat diplome cadrelor didactice implicate, iar cele două reprezentate ale Inspectoratului Școlar, inspector prof. Adriana Coțovanu și inspector prof. Dorina Dulceac au premiat elevii, premiile fiind diferențiate în funcție de rezultatele la probele scrise.

Bucuria reușitei, emoția momentului, a cadrelor didactice, a elevilor și părinților a fost împărtășită de toți, fiind un moment unic la nivelul învățământului primar, fălticenean, cei 188 de copii prezenți, fiind aplaudați, încurajați și apreciați pentru implicarea lor.

„Antrenamentul Minții pentru Performanță” – Ghidul Metodic al Proiectului

Un aspect esențial al proiectului a fost elaborarea și publicarea ghidului metodic intitulat „Antrenamentul Minții pentru Performanță”, coordonat de prof. Daniela Ilincăi. Acest ghid cuprinde informații practice și exemple de bună practică pentru îmbunătățirea performanței școlare în domeniile de studiu.

„Deși acest proiect este la început, este dovada că școala fălticeneană se implică în identificarea elevilor, în organizarea de activități de învățare la un nivel performant, a tuturor școlarilor valoroși din toată zona, dornici să transforme întunericul în lumină, iar cunoașterea să o ducă la un nivel mai înalt”, ne-a spus coordonatorul proiectului, Daniela Ilincăi profesor la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Fălticeni.

Tot din fondurile acordate proiectului de către Consiliul Local Fălticeni, a ieșit de sub tipar Ghidul metodic cu temele dezbătute în cadrul activităților Centrului, cu titlul „Antrenamentul minții pentru performanță”, coordonat de prof. Daniela Ilincăi.

„Fiecare temă care se regăsește în acest volum, are în structura sa trei părți. Cea dintâi este partea de teorie, echivalentă unei abordări metodice unei teme, atât pentru clasa a III-a, cât și pentru elevii clasei a IV-a (succint, cu evidențierea informațiilor de bază înțelegerii temei).

Cea de-a doua parte cuprinde atât subiectele propuse elevilor în timpul ședințelor de curs, cât și maniera de rezolvare a acestora. Ultima secvență aduce propuneri ce îmbracă forma feed-back-ului, care pot constitui subiecte pentru concursuri de matematică și limba și literatura română, pentru învățământul primar. Conținutul acestui ghid metodic are adunate exemple de bună practică ale cadrelor didactice din timpul activităților desfășurate în decursul celor două ediții ale Centrului de performanță.

Succesul acestui demers al instruirii, aparține tuturor participanților! Felicitări copiilor! Felicitări părinților, care au transformat zilele de sâmbătă în noi șanse la educație! Felicitări, cadrelor didactice! Aprecierea unanimă a fost adresată tuturor celor ce au găsit un echilibru între cooperare și competiție, între efortul susținut și bucurie”, a transmis prof. Daniela Ilincăi.

Rezultatele remarcabile ale proiectului „Centrul de Performanță pentru clasele primare – Educația pentru valori” reflectă angajamentul și pasiunea cadrelor didactice, implicarea activă a elevilor și sprijinul comunității locale. Aprecierea unanimă pentru eforturile depuse și pentru rezultatele obținute demonstrează că educația de calitate și dezvoltarea personală sunt priorități în învățământul fălticenean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.