Vineri, 17 mai, Bursa Generală a Locurilor de Muncă

O piață a muncii mereu în schimbare aduce inevitabil pe angajatori și candidați în căutarea modalităților optime de a interacționa, ceea ce ne motivează să continuăm evenimentele de carieră și să susținem ambele părți în angajarea într-un dialog constructiv.

AJOFM Suceava va organiza   vineri, 17 mai 2024, la Iulius Mall Suceava, parter zona centrală, începând cu ora 10, 00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Evenimentul va avea loc  la aceeași dată, la Casa Germană din Rădăuți, la Centrul de Educație Incluzivă ”Sf. Andrei” din Gura Humorului, precum și la Punctele de Lucru din Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Angajatorii vor avea ocazia să cunoască potențiali angajați și să discute despre aspirațiile și așteptările acestora privind cariera, iar candidații vor avea oportunitatea să își măsoare competențele și abilitățile în raport cu cerințele pieței și chiar să negocieze direct condițiile remunerării.

Angajatorii interesați au început deja să își anunțe participarea, iar oferta pentru bursă numără în acest moment 278 de locuri vacante la nivelul județului, deschise candidaților cu diferite niveluri de studii: 161 oferte la Suceava, 11 la Gura Humorului, 18 la Fălticeni,12 la Rădăuți, 14 la Cîmpulung Moldovenesc. Oferta atarge o varietate de domenii de activitate, incluzând fabricarea înghețatei, panificație, producție, fabricarea hârtiei și cartonului, construcții, prelucrarea lemnului, comerț, pază și protecție, repararea autovehiculelor, ospitalitate, învățământ primar, cercetare-dezvoltare și multe altele, acoperind un spectru larg de niveluri educaționale și de competențe. Bursa din Suceava înregistrează, la acest moment, un număr record de locuri vacante pentru studii superioare, din cele 161 de oferte 20  fiind adresate necalificaților, 90 adresate celor cu studii medii sau profesionale și 51 de locuri vacante adresându-se candidaților cu studii superioare. Cei mai căutați candidați cu studii superioare sunt inginerii și programatorii IT, iar cele mai căutate calificări sunt cele de electrician, sudor sau mecanic auto, dar și cu o diploma de profesor cei interesați pot candida, la acest eveniment, pentru locurile oferite în învățământul primar.

În dorința de a oferi informații reale despre tendințele actuale din piața muncii, precum și orientare în carieră într-un spațiu special structurat, vor fi prezente standurile de informare și suport: înscriere la Cursuri de calificare, ocupare în străinătate prin rețeaua EURES, suport pentru tineri NEETs, persoane cu dizabilități,refugiați prin partenerii noștri Organizația Bucovina și World Vision, Economia socială, transparență și integritate în administrația publică prin colaboratorii noștri de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Suceava.

Invităm comunitatea de afaceri să nu rateze această oportunitate de a-și etala oferta și de a-și extinde echipele, într-un mediu profesional optimizat pentru succes. Angajatorii care intenționează să se alăture, sunt rugați să confirmare participarea până cel târziu joi, 16 mai 2024, ora 14, termen limită ce ne va permite să finalizăm toate detaliile organizatorice și să vă oferim o experiență optimă în ziua evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.