Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool – 17-23 iunie 2024

Românii sunt așteptați și anul acesta să își evalueze consumul personal de alcool la cel mai mare eveniment național – Săptămâna Națională a Testării AUDIT (17-23 iunie 2024) –

Online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 300 de locații din țară, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool – 17-23 iunie 2024

Persoanele cu vârsta de peste 18 ani au ocazia să participe din nou anul acesta la campania națională de evaluare a consumului personal de alcool și de prevenire a consumului riscant. Astfel, în perioada 17-23 iunie 2024, românii sunt invitați la Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool, pentru a afla care este riscul asociat consumului lor de alcool și să primească recomandări de la specialiști. Proiectul, aflat deja la a 5-a ediție, este organizat de Asociația ALIAT pentru Sănătate Mintală, având ca parteneri principali Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), și în București cu sprijinul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).

Testarea se va desfășura online, pe www.testareaudit.ro, și offline, în peste 300 de locații din toate județele țării, marcate pe harta din platformă, unde peste 400 de evaluatori AUDIT și specialiști ALIAT vor oferi informații și recomandări timp de o săptămână.

Campania națională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății, pe care adulții îl pot completa singuri, direct pe platformă, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din județul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.

Evenimentul va avea o amploare națională, prin implicarea ca și centre de testare AUDIT a serviciilor medicale aflate în coordonarea Direcțiilor Județene de Sănătate Publică din toată țara, prin parteneriatul strategic încheiat cu Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății.

În București, românii se vor putea testa și în centrele înregistrate în platformă de partenerii suport: Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB). O altă noutate anul acesta este testarea în rândul tinerilor, în campusurile universitare, cu sprijinul asociațiilor studențești din țară, prin parteneriatul încheiat cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Sâmbătă, 22 iunie, echipele de voluntari și specialiști ALIAT vor asigura testarea tuturor celor interesați pe Calea Victoriei, în cadrul evenimentului ”Străzi Deschise” din București.

Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informații valoroase pentru înțelegerea și combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care dorește să-și evalueze într-un mod rapid, științific și confidențial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc.

Testul Audit, urmat de o intervenție scurtă, salvează vieți – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool, conform INSP, care arată că e nevoie de 282 de astfel de intervenții scurte pentru a salva o viață în fiecare an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.