În perioada 13-15 septembrie 2024, municipiul Fălticeni a găzduit cea de-a patra ediție a proiectului „Împreună susținem promovarea – Fălticeni, Mon Amour”. Acesta a fost organizat de Asociația „Rotary Club Fălticeni” în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Fălticeni, continuând inițiativa începută în 2021 de a promova municipiul printr-o serie de activități culturale, artistice și editoriale.
„Evenimentul s-a născut ca urmare a dorinței noastre de a face cunoscut municipiul Fălticeni mai mult decât a fost până în prezent. Ne-am dorit să îl facem cunoscut și într-o altă zonă și în primul rând printre prietenii noștri rotarieni din cele aproape 160 de cluburi Rotary din țară, dar și în străinătate, la întâlnirea din această toamnă având printre noi colegii de la cluburile Rotary din Geneva, Cernăuți și Soroca. Cred că încet, încet obiectivul nostru este atins.
De ce <Fălticeni, Mon Amour>?. Pentru că ținem la acest oraș, pentru că ne dorim să îl vedem din ce în ce mai frumos, din ce în ce mai prezent în viața celorlalte orașe pentru că, într-adevăr avem ce arăta în Fălticeni și e păcat să păstrăm pentru noi și să nu arătăm tuturor”, consideră Dragoș Dulgheriu, reprezentantul Clubului Rotary Fălticeni.
În primele trei ediţii proiectul a încurajat realizarea și reeditarea mai multor volume și albume care au ca temă municipiul Fălticeni și personalitățile sale. Printre lucrările publicate se numără: „Fălticeni – repere în timp”, de prof. Vasile Nistoreasa, „Fălti, primul loc de pe Pământ”, de Raul Anchel, „Promenadă fălticeneană” – album grafic semnat de prof. Gabrel Baban, „Blestemul iubirii pierdute”, de Grigore Ilisei, „Grădina Liniștii” (ediția a II-a), de Aurel George Stino, îngrijită de Grigore Ilisei, „Pe Valea Șomuzului și a Moldovei”, de Lenuța Rusu, albumele„Fălticeni și ținutul său de odinioară” semnat de Grigore Ilisei, și „Hotarul nevăzut”**, semnat de Mihail Gavril. Asociația „Rotary Club Fălticeni” a organizat și trei expoziții importante cu lucrările unor artiști locali renumiți, cum ar fi Gabrel Baban, Suzana Fântânariu și Mihail Gavril. De asemenea, au fost montate plăcuțe informative cu QR Code pentru clădirile istorice, culturale și arhitecturale reprezentative din Fălticeni.
Reflecție și recunoștință
Primarul Cătălin Coman a apreciat implicarea activă a Rotary Club Fălticeni în viața comunității, acest parteneriat fiind o oportunitate extraordinară pentru municipiul Fălticeni.
„Suntem în al patrulea an în care se derulează acest proiect comun al Primăriei Municipiului Fălticeni și Asociației Rotary. Apreciez extrem de mult implicarea Rotary Club Fălticeni în tot ceea ce înseamnă viața comunității fălticenene din punct de vedere social, cultural, educațional, artistic, sportiv. Sunt foarte multe activități pe care le derulăm împreună, sau numai activități ale Clubului Rotary, care contribuie la dezvoltarea și binele comunității. De multe ori nu este important rezultatul obținut în ziua respectivă, important este că se vorbește despre trend, despre cum o activitate socială, culturală, economică poate crește de la un an la altul. Din acest punct de vedere activitatea Rotary Club Fălticeni este extrem de benefică pentru oraș și este de viitor, mai ales că din punct de vedere a alocărilor financiare pentru activitățile propuse pentru anul viitor sunteți pe un trend ascendent. Sunt convins că, de la an la an, vom avea proiecte culturale tot mai frumoase și de impact și vă sunt recunoscător, în numele comunității locale, pentru întregul efort logistic, financiar și uman pentru a putea face împreună activități frumoase și necesare”, a declarat primarul Cătălin Coman.
Concertul Bosquito și Rareș Totu Plays Santana
Evenimentul a debutat vineri, 13 septembrie, în Piața „Nada Florilor”, cu un concert electrizant susținut de trupele Bosquito și Rareș Totu Plays Santana. Concertul Bosquito a fost așteptat cu entuziasm, trupa revenind la Fălticeni după 23 de ani.
Și trupa marelui chitarist Rareș Totu, cunoscută fălticenenilor de peste 10 ani din unul dintre cele mai frumoase proiecte muzicale ale orașului, inițiat și finanțat cu generozitate de Costel Zaharia și care se desfășura la terasa Tahales, a adus pe scenă magia muzicii din repertoriul legendarului Carlos Santana. Reîntâlnirea cu Rareș Totu a trezit emoții profunde și amintiri dragi, a readus aceleași sentimente de admirație și recunoștință pentru muzica live de calitate pe care Fălticeniul a avut întotdeauna șansa să o celebreze.
Expoziția „Fălticeni Deja-Vu” și lansarea albumului de pictură al graficianului Doru Axinte, un omagiu vizual adus orașului Fălticeni
Sâmbătă, 14 septembrie, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a fost gazda vernisajului expoziției „Fălticeni Deja-Vu” și a lansării albumului de pictură cu acelaşi titlu semnat de graficianul Doru Axinte. Cu o colecție impresionantă de 45 de lucrări realizate în tehnica ulei pe pânză, artistul a transpus vizual o poveste nostalgică a vechiului târg Fălticeni, oferindu-le vizitatorilor o oportunitate de a retrăi atmosfera unui oraș încărcat de istorie.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a adus un omagiu artistului, subliniind importanța acestei inițiative pentru comunitatea locală: „Îi sunt recunoscător lui Doru Axinte pentru că nu păstrează pentru el, ci ne dă nouă tot ceea ce crede, ca să ne amintim cum era orașul Fălticeni în trecut. Sunt foarte puține locuri pe care eu mi le amintesc fizic, dar sunt foarte multe locuri pe care le-am văzut în diverse postări, fotografii, și acum avem șansa să le vedem pe pânză. Fălticeniul are nevoie de asemenea momente. Recunoștință Cetățeanului de Onoare Doru Axinte”.
Pe parcursul evenimentului, intervențiile au continuat Dragoș Dulgheriu și prof. Luminat Pavel, vorbind despre contribuția și influența lui Doru Axinte în peisajul cultural al orașului Fălticeni.
„Împreună cu Doru Axinte ne dorim să aveți parte de o imagine veche a orașului, dar pusă pe pânză și culori în ulei. În palmaresul său artistic se numără peste 60 de premii și distincții obținute la saloanele internaționale de grafică satirică. Este cooptat în juriile internaționale iar lucrările sale se află în diverse colecții private. A participat cu lucrări la expoziții în întreaga lume.
Astăzi expoziția „Fălticeni Deja-Vu” este o excepție de la de la predilecția artistului pentru artă satirică. Deși în spațiul virtual Fălticeniul este prezentat în lucrări grafice, cu tușe de umor, expoziția vernisată astăzi este una de pictură. Este o invitație la reîntâlnirile cu amintirile din trecut, cu nostalgia și trăirile de atunci. Expoziția reprezintă o mică parte din povestea vechiului târg expusă cu nostalgie și dăruire pe simeze oferind vizitatorilor trăiri autentice.
„Călătorie prin trecutul unui loc încărcat de istorie”
Vizibil emoționat, Doru Axinte a descris expoziția ca pe o „călătorie prin trecutul unui loc încărcat de istorie”, invitând publicul să vadă fiecare lucrare nu doar ca pe o simplă reprezentare vizuală, ci ca pe o „invitație la descoperirea poveștilor ascunse în fiecare colț al acestui oraș minunat”. Artistul a detaliat conceptul de „deja-vu”, explicând cum lucrările sale caută să evoce amintiri senzoriale din trecutul Fălticeniului: „Vă rog ca așa cum ați trecut pragul acestei expoziții, să trecem și pragul acestor tablouri însoțiți de această dată și de celelalte simțuri ale noastre…”.
Publicul a fost invitat să redescopere sunetele, mirosurile și senzațiile tactile ale orașului de odinioară, precum zgomotul sifoanelor pe străzile pietruite, aroma cafelei proaspăt râșnite la „Aroma” sau gustul bomboanelor fondante de la cofetăria „Victoria
„Vă rog ca așa cum ați trecut pragul acestei expoziții, să trecem și pragul acestor tablouri însoțiți de această dată și de celelalte simțuri ale noastre și doar așa consider că vom redescoperi sau vom descoperi în auz cântecul sifoanelor din faitonul care coboară agale pe strada 2 Grăniceri, clopotul de bronz mânuit cu dibăcie de elevul de serviciu în curtea vreunei școli la orele amiezii. Poate descoperim mirosul cafelei proaspăt râșnite în zori la Aroma, sau mirosul trandafirilor din oraș, și de ce nu, mirosul aburului de covrigi cu sare și cu mac dintr-o ladă albastră cu roți care huruia pe caldarâm, însoți și de gustul bomboanelor uriașe, fondante, de la cofetăria Victoria. Și nu în cele din urmă, un simț tactil, poate simțim în căușul palmei răcoarea cupei de inox cu înghețată de la cofetăria Turist sau poate simțim privind aceste lucrări, căldura nefirească a primului sărut”, a fost îndemnul lui Doru Axinte.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă festivă, cu un pahar de șampanie ridicat în memoria vechiului târg și în sănătatea actualului municipiu. Expoziția „Fălticeni Deja-Vu” a reușit să creeze o punte emoțională între trecut și prezent, oferind o nouă perspectivă asupra valorilor culturale ale orașului.
„Folticeni povestește”, un tribut adus istoriei urbei de pe Şomuz
Sâmbătă, la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, a avut loc lansarea volumului „Folticeni povestește”, semnat de Lenuța Rusu, cunoscută profesoară și coordonatoare a grupurilor folclorice „Moldava” și „Micii Răzeși” de la Clubul Copiilor Fălticeni. Cartea, ce conține articole istorice despre orașul Fălticeni publicate de-a lungul anilor, vine ca o mărturie a dragostei autoarei pentru locurile natale.
Lenuța Rusu este o personalitate culturală polivalentă, cu o activitate literară impresionantă ce include poezie, literatură pentru copii, studii de istorie și culegeri de folclor. În 2023, ea a fost invitată la Târgul de carte Gaudeamus de la București, după ce a câștigat Marele Premiu al Concursului Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea” cu volumul „Umbre și pași”.
Eleonora Bulboacă, profesoară și scriitoare, a conturat portretul literar al autoarei, subliniind că volumul „Folticeni povestește” este o monografie a orașului Fălticeni, ce redă prin tehnica prozei scurte aspecte istorice, sociale și culturale, evocând oameni de seamă și anonimii care au contribuit la dezvoltarea orașului.
„Lenuța Rusu aduce aici tributul ei de dragoste pentru orașul în care s-a format și în care trăiește. Cartea se înscrie în seria celor 25 de titluri care au ieșit de sub pana Lenuței Rusu. În interiorul cărții găsim 35 de texte de sine stătătoare, construite după tehnica prozei scurte pe care autoarea o mânuiește foarte bine, care în întregul lor constituie, ca într-un puzzle miraculos, o monografie a orașului nostru.
Cartea restituie aspecte de ordin istoric, social, cultural, aducând în prim plan, rând pe rând, viața armatei, a școlii, a lumii medicale, a scenei artistice și politice, a muzeelor, a locuitorilor și conlocuitorilor acestui oraș. Dincolo de case cu rezonanță istorică, unele de patrimoniu universal, dincolo de muzee, autoarea descrie oamenii de seamă ai acestui oraș și anonimii, cei care au fost pe front, cei care slujesc în altare, cei care slujesc la catedră sau au dat frumusețe locului”.
Prof. Ioan Caulea a completat discursul, evidențiind maturitatea creatoare a Lenuței Rusu și contribuția sa valoroasă la cultura locală și națională: „Aparițiile sale în volume colective sau antologii, prefața pentru diferite cărți, articole, eseuri sau reportaje în diverse publicații regionale sau naționale, activitatea de redactor la diverse reviste, membru în diverse cenacluri sau societăți ale scriitorilor, alături de numeroase premii obținute la concursuri literare, fac din Lenuța Rusu nu numai o voce importantă a spațiului cultural fălticenean, ci, fără nici o rezervă, a celui național”.
Au mai luat cuvântul Vasile Popa, membru al Comitetului Director Rotary România și Republica Moldova și prof. Constantin Bulboacă.
Avem o datorie sfântă de a lăsa o fărâmă din simțirea și din gândirea noastră generațiilor viitoare
Evenimentul a fost susținut financiar de Clubul Rotary, acesta fiind al doilea volum al Lenuței Rusu publicat cu sprijinul organizației. Autoarea a mulțumit Clubului Rotary pentru sprijinul acordat și pentru susținerea Grupului Folcloric „Moldava” și a Cercului de muzică populară de la Clubul Copiilor, care au trăit o experiență minunată în Franța, la Festivalul Cultural Ro-Mania, desfășurat pe Coasta de Azur, în oraşul francez Villeneuve-Loubet. Lenuţa Rusu a subliniat importanța păstrării legăturii cu locurile natale prin creație și implicare culturală.
„Fiecare dintre noi putem să ne slujim locul în care ne-am născut, locul în care am crescut, am învățat, sau locul în care trăim sau am trăit prin darurile pe care ni le-a dat universul, divinitatea. Eu sunt un om care iubește frumosul și care pune o fărâmă din suflet pentru locurile natale, pentru locurile unde îmi sunt rădăcinile. Atunci când pui o parte din inima ta, o parte din sufletul tău în ceea ce faci nu se poate să nu iasă un lucru frumos, chiar dacă poate, acel lucru nu este perfect.
Consider că fiecare dintre noi avem o datorie sfântă de a nu trece cu viteză prin această viață, de a nu trece pe lângă viață și a nu lăsa o fărâmă din simțirea și din gândirea noastră, o cât de mică zestre generațiilor care vin”, a fost îndemnul profesoarei Lenuţa Rusu.
Manifestarea s-a încheiat cu un concert de flaut susținut de profesorul Puiu Crețu, un omagiu orașului Fălticeni și valorilor sale culturale.
Proiecte comune România, Franţa, Elveția, Ucraina, Republica Moldova
Ediția din acest an a proiectului „Fălticeni, Mon Amour” s-a încheiat într-un cadru de reflecție asupra trecutului și prezentului cultural al orașului la care au participat membrii Clubului Rotary din Fălticeni și invitații lor din țară și străinătate. La această întâlnire a participat și primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, localitate înfrățită cu municipiul Fălticeni, care a apreciat buna colaborare și multiplele proiecte comune care se derulează între cele două orașe cu sprijinul Rotary. Reprezentanții Rotary Geneva au scos în evidență proiectele educaționale comune pentru municipiul Fălticeni, Republica Moldova și Ucraina. Un mesaj video a venit de la rotarienii din oraşul francez Villeneuve-Loubet, care se implică în promovarea folclorului românesc în Franța, anul acesta invitând la Festivalul Ro-Mania de pe Coasta de Azur, Grupul „Moldova” de la Clubul Copiilor Fălticeni. Nu în cele din urmă, reprezentanții Clubului Rotary de la Cernăuți au mulțumit pentru ajutorul dat în această perioadă grea de diferite țări, o sarcină dificilă revenind președintelui 2024 – 2025 a Clubului Rotary Fălticeni, Ioan Bălan, cel care asigură transportul ajutoarelor din România în la Cernăuți.
Întâlnirea a avut și o componentă caritabilă, banii strânși din vânzarea celor două cărți lansate sâmbătă, din tombolă și din licitația cu tablouri urmând a fi folosiți pentru un eveniment caritabil, organizat de Clubul rotarienilor cu vârste între 12 și 18 ani, „Interact”, care vor face pachete de Crăciun pentru copii sărmani și pentru dotările viitorului Muzeu Educaţional Interactiv .