Atenţie la înşelăciunile la schimbul valutar !

Deşi în mod constant poliţiştii promovează cu sprijinul mass-media recomandări preventive, unii cetăţeni, din dorinţa unui câştig material, ignoră aceste sfaturi şi cad victime ale escrocilor.

Metoda „şmen” presupune ca la un schimb valutar făcut la colţul străzii, în schimbul unui profit promis, cel care acceptă ajunge de fapt să primească mai puţini bani. Modul de operare intitulat „şmen” este aplicat de suspecţi în momentul când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o suma derizorie și imediat, sub pretextul că în zonă și-au făcut apariția polițiștii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înșelată şi a primit mai puţini bani.

Un astfel de caz s-a întâmplat şi pe raza orașului Gura Humorului, din fericire polițiștii reușind identificarea cu operativitate a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, recuperarea prejudiciului și reținerea în arest a unuia dintre bărbații bănuiți.

La data de 17.09.2024, în jurul orei 09:00, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată de către un bărbat de 78 ani, din sat Capu Câmpului, com. Păltinoasa, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiunii de înșelăciune de tip ,,ȘMEN”, constând în aceea că în ziua de 17.09.2024, în jurul orei 08:30, a fost înșelat, prin faptul că în timp ce era în zona unei case de schimb valutar de pe raza orașului Gura Humorului, a fost abordat de o persoană de sex masculin, care l-a condus la un lat bărbat aflat în apropiere cu care a făcut schimbul de 500 de euro pentru suma de 2500 de lei, însă persoana în cauză i-a înmânat doar suma de 1200 de lei, aspect sesizat de persoana vătămată doar după ce persoana în cauză a plecat.

În continuare, la nivelul Poliției orașului Gura Humorului au fost constituite mai multe echipe operative, fiind efectuate filtre rutiere, la scurt timp reușindu-se oprirea unui vehicul în care se aflau doi bărbați care corespundeau semnalmentelor indicate de victimă.

Astfel, în interiorul autoturismului au fost identificat un bărbat de 49 ani, persoana care a condus partea vătămată la celalalt bărbat de 48 ani, ambii din mun. Roman, jud. Neamț, persoana cu care victima a efectuat schimbul valutar. Cei doi bărbați de 48 și 49 de ani au fost preluați în custodie și conduși la sediul Poliției orașului Gura Humorului, pentru cercetări.

La efectuarea în controlului corporal, iar asupra bărbatului de 48 ani a fost identificată suma de 500 de euro în 10 bacnote de 50 de euro, sumă care i-a fost oferită de către victimă în urma înțelegeriipentru schimbul valutar și care a fost restituită de către polițiști părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat integral.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244, alin. 1 din Codul Penal.

După administrarea probatoriului, față de bărbatul de 48 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Și față de celălalt bprbat de 49 de ani sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 48, alin. 1 raportat la art. 244, alin. 1 din Codul Penal.

În cauză se vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244, alin. 1 din Codul Penal și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 48, alin. 1 raportat la art. 244, alin. 1 din Codul Penal, urmând a se soluționa procedural, urmând a se stabili înreaga activitate infracțională și a se dispune procedural prin unitatae de parchet competentă.

 Pentru că astfel de infractori acţionează în apropierea unităţilor bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu accepte astfel de propuneri, mai ales că sunt ilegale. Recomandăm, în scopul prevenirii victimizării cetățenilor, ca astfel de tranzacţii să se efectueze doar la bănci și casele de schimb valutare. Nu cumpărați valuta de la persoane neautorizate, aceasta poate fi falsă! Acest gen de infractori acționează la câțiva metri de un birou de schimb valutar și ar fi păcat ca sucevenii să cadă victime doar pentru un potenţial câștig nesemnificativ.

Atenție la metoda “șmen” şi dacă totuşi cineva consimte să participle la o ilegalitate, când primiți suma solicitată numărați cu atenție bancnotele și nu mai întoarceți banii spre renumărare! În caz de suspiciune, sunaţi imediat la 112 şi reţineţi semnalmentele pentru a le comunica poliţiştilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.