Inundaţiile care au lovit recent judeţul Vaslui au provocat pagube materiale şi mai ales suferinţe umane. Comunităţi întregi s-au văzut izolate şi fără resurse de bază, iar sprijinul este crucial pentru a depăşi această criză. În aceste momente dificile, solidaritatea şi compasiunea umană sunt esenţiale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în ziua de 25 septembrie, o delegaţie de clerici din cadrul Protopopiatului Fălticeni condusă de părintele Ioan-Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni, s-a deplasat în una din zonele afectate de inundaţii din judeţul Vaslui. Din delegaţie au făcut parte părintele Andrei Mocanu, consilier în cadrul Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală, părintele Pavel Norocel, asistent social în cadrul Biroului de Asistenţă al Protopopiatului, părintele Gabriel Carp, misionar protopopesc, părintele diacon Constantin Andrieş, părintele diacon misionar protopopesc Mihail Saftiuc de la Parohia „Învierea Domnului” Dolhasca, părintele Petru Corduneanu de la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Pâraie, părintele Adrian Norocel de la Parohia „Sfânta Parascheva” Pâraie, părintele Ion Bârsanu de la Parohia „Înălţarea Domnului” Mălini, părintele Constantin Pavăl de la Parohia Brădăţel.
Din partea Episcopiei Huşilor au fost prezenţi părintele Andrei Mereuţă, protoiereu al Protopopiatului Bârlad, părintele Dragoş-Ionel Trofin inspector bisericesc al eparhiei precum şi alţi părinţi „care au ajutat la buna desfăşurare a dezideratului nostru”.
Ajutoare strânse în parohii pentru sinistraţi
Constantin Andrieş, diacon misionar al Protopopiatului Fălticeni, ne-a informat că acţiunea coordonată de Protopopiatul Fălticeni a avut ca scop principal ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii, aducând atât sprijin material, cât şi spiritual în această perioadă grea. Zonele vizate au fost satele Docăneasa, Griviţa Epureni şi Zorleni. Casele oamenilor au fost distruse, câmpurile agricole au fost acoperite de ape, iar accesul la apă potabilă a devenit extrem de limitat. Într-o astfel de criză, ajutorul venit din partea Bisericii a fost esenţial pentru a asigura sprijin persoanelor afectate.
Comunităţile afectate s-au confruntat cu dificultăţi imediate, inclusiv evacuarea forţată a locuinţelor, pierderea bunurilor şi izolarea de reţelele de comunicare şi transport. În acest context, aflăm că acţiunea Protopopiatului Fălticeni a venit ca un răspuns vital pentru aceste comunităţi aflate în suferinţă.
„Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi la îndemnul Înalt Preasfinţiei Sale, şi prin implicarea activă a Protopopiatului Fălticeni prin parohiile sale, s-a iniţiat o campanie de strângere de fonduri şi de colectare a ajutoarelor materiale. De asemenea, Biroul de Asistenţă Medicală şi Socială, reprezentat de părintele Pavel Norocel, a coordonat organizarea delegaţiei care s-a deplasat la faţa locului pentru a oferi ajutor direct celor afectaţi.
Ajutoarele livrate au inclus 3 tone de alimente neperisabile, apă potabilă, o tonă de materiale sanitare şi produse de igienă personală, articole de îmbrăcăminte, 15 paturi şi alte lucruri necesare reorganizării gospodăriilor. Acestea au fost împărţite între familiile afectate, pe baza nevoilor urgente identificate de către voluntarii locali. Fiecare donaţie a fost întâmpinată cu recunoştinţă de către beneficiari” a precizat preotul protopop Adrian Dulgheriu.
Un strop de speranţă şi alinare
„Am reuşit să aducem un strop de speranţă şi alinare acestor oameni care şi-au pierdut totul în faţa apelor. În faţa unei astfel de situaţii, este datoria noastră morală şi creştină să fim alături de cei care suferă. Ne-am mobilizat rapid pentru a aduce alinare şi ajutor celor afectaţi. Fiecare gest de solidaritate contează, iar implicarea noastră reprezintă un mesaj puternic de unitate şi compasiune” a declarat pr. Pavel Norocel.
Dincolo de ajutorul material, implicarea Bisericii a avut şi o importantă dimensiune duhovnicească. În momente de criză, sprijinul emoţional şi spiritual este esenţial pentru a ajuta oamenii să depăşească suferinţa. Pentru mulţi dintre cei care şi-au pierdut casele sau bunurile, aceste momente au oferit o alinare şi o speranţă că vor reuşi să reconstruiască ce au pierdut în cel mai scurt timp posibil.
Diaconul Constantin Andrieş a mai spus că una dintre persoanele afectate a mărturisit, cu multă smerenie, că în aceste momente a ajuns să preţuiască şi puţinul pe care îl mai are. În astfel de clipe, credinţa este principalul punct de sprijin, iar Biserica are un rol central. În faţa catastrofelor, oamenii găsesc alinare în rugăciune şi în sprijinul comunităţii, iar prezenţa părinţilor în zonele afectate a adus linişte sufletească şi un sentiment de solidaritate.
La finalul acţiunii, părintele protoiereu Ioan-Adrian Dulgheriu a spus: ,,Ajutorarea persoanelor nu reprezintă o noutate pentru Protopopiatul Fălticeni. De-a lungul anilor, Protopopiatul a desfăşurat numeroase acţiuni de caritate şi intervenţie umanitară în diverse contexte, de la ajutorarea persoanelor afectate de dezastre naturale, la sprijinirea celor vulnerabili din punct de vedere social, medical şi economic”.