Atenție la conducerea pe drumurile publice a bicicletelor și motocicletelor! Motociciști, utilizați casca de protecție!

Deși în cursul zilei de ieri polițiștii au reiterat importanța respectării măsurilor de prevenție pentru circulația cu bicicleta, motocicleta, mopedul sau atv-urile, pe raza județului nostru s-au produs două accidente rutiere mortale, tocmai ca urmare a ignorării unor reguli minime de protecție.

Un motociclist și un conducător de moped care nu purtau casă de protecție și-au pierdut viața.

 La data de 08.06.2025, în jurul orei 16.54, un bărbat de 45 ani, din com. Mușenița, a condus motocicleta pe str. Ștefan Petriceicu Vodă, având direcția de deplasare dinspre orașul Siret către comuna Mușenița. La un moment dat, acesta a pierdut controlul motocicletei, a ieșit de pe carosabil, acroșând un un stâlp și suferind leziuni în zona capului. Conducătorul moto a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul orășenesc Siret, însă în urma leziunilor suferite a decedat. Facem precizarea că motociclistul nu purta cască de protecție.   În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunilor de ,,ucidere din culpă” faptă  prev. și ped.de art.192 alin.2 și 3 din Codul.

 La data de 08.06.2025, ora 14:29, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din sat/com. Zvoriștea, jud. Suceava, despre faptul că a găsit o persoană decedată pe marginea drumului comunal DC 55 din extravilanul satului Dealu, comuna Zvoriștea, jud. Suceava. Lucrătorii de poliție din cadrul SPR 8 Adâncata s-au deplasat la fața locului, identificând persoana în cauză decedată, căzută lângă un mopedul electric, în apropiere de marginea drumului pe partea stângă în direcția de mers Dealu-Călinești. Din verificări s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 85 din sat Buda, jud. Suceava, în timp ce se deplasa cu tricicleta electrică pe DC 55 ce face legătura între localitățile Călinești și Dealu, având direcția de mers spre loc. Dealu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, moment în care tricicleta s-a răsturnat, acesta fiind proiectat de pe ea, bărbatul decedând. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de  „Ucidere din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) din Codul penal.

 

ATENȚIE CRESCUTĂ LA TRAFICUL RUTIER PE DOUĂ ROȚI!

Vremea frumoasă aduce mai des bicicliști, mopediști și utilizatori de trotinete pe drumurile publice. De asemenea, zilele frumoase constituie un îndemn pentru pasionații de motociclism să iasă la drum.

Pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se deplasează pe două roți, polițiștii suceveni transmit:

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a BICICLIȘTILOR:

În cele mai multe dintre cazuri, biciclistul este singura persoană implicată în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție, ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului.

– Nu consumați alcool când vă urcați pe bicicletă!

– Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.

– Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.

– Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să utilizeze exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier.

– Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică.

– Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.

 

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a MOTOCICLIȘTILOR:

Deși prezenta motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave.

– Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.

– Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.

– Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.

– Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.

– Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.

– Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.

– Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.

 

Recomandări privind circulația pe drumurile publice a utilizatorilor de TROTINETE ELECTRICE: 

Din fericire, evenimentele rutiere cu victimă în care să fie implicate trotinete electrice nu constituie un fenomen, fiind mai degrabă sporadice, dar utilizarea acestora de către cetățeni are un trend ascendent.

Recomandăm persoanelor care folosesc astfel de mijloace de deplasare să respecte următoarele reguli:

– Utilizați casca de protecție și elemente de luminare și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public.

– Limita de vârstă pentru deplasarea pe drumurile publice cu troninete electrice este de 14 ani.

-Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.

Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă.

Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6 – 8 puncte amendă.

Poliţiştii suceveni recomandă tuturor participanților la trafic să conducă cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.