Vineri, 29 august 2025, Fălticeniul a devenit capitala artei tinerilor, găzduind cu fast Gala laureaților celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Gr. V. Birlic” și a celei de-a V-a ediții a Draga Internațional Film Fest.
Evenimentul, desfășurat în curtea Colegiului Național „Nicu Gane”, a reunit actori tineri, cineaști, profesori coordonatori, membri ai juriilor și invitați speciali, într-o atmosferă de sărbătoare. Momentele de emoție s-au împletit cu aplauzele publicului, într-o seară în care arta și recunoștința au fost la loc de cinste.
Premierea laureaților a fost oficiată de membrii celor două jurii – atât la teatru, cât și la film – fiecare premiu fiind înmânat într-un cadru festiv, cu intensitate emoțională și bucuria reîntâlnirii după zile de competiție artistică.
Preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural” și sufletul celor două festivaluri, a oferit o declarație care a surprins eforturile, dar și frumusețea ediției: „Nu a fost chiar atât de ușor de organizat FITT Birlic și Draga Film Fest 2025, dar a fost o bucurie imensă pentru toți participanții, concurenți, membri ai juriului sau invitați. Cred că a fost o bucurie și pentru cei din Fălticeni pentru că de aceea facem de 15 ani teatru și de 5 ani festival de film. Foarte multe filme înscrise în concurs, foarte bune. Avem mari câștigători atât la film cât și la teatru.
Este o ediție mai grea pentru că ne aflăm într-o situație mai grea în toată lumea, dar acum, la final, trăgând linie, eu zic că a ieșit foarte bine.”
Liviu Mihăilă a mai adăugat că în spatele scenei, dincolo de aplauze și de lumina reflectoarelor, există o muncă uriașă, uneori nevăzută, care face posibil ca cele două festivaluri să existe. De la voluntarii care au stat ore în șir pentru a pune la punct detalii tehnice, la profesorii și coordonatorii care au format trupe de copii și tineri, până la sprijinul sponsorilor, partenerilor și autorităților locale și județene – toți contribuind la această reușită.
„Cred că ceea ce construim aici nu este doar un festival, ci o adevărată comunitate artistică.
Tinerii vin la Fălticeni cu emoții, cu visuri și cu speranțe. Noi le oferim aici o șansă să fie văzuți și apreciați. Pentru mine, ca preot și ca om al comunității, bucuria este dublă: pe de o parte, văd că tinerii aleg arta ca formă de exprimare, iar pe de altă parte, văd că publicul răspunde, că vine să-i aplaude. Într-o lume în care distracțiile facile sunt la tot pasul, faptul că tinerii aleg teatrul și filmul este o victorie. De aceea, îmi doresc ca și edițiile viitoare să fie tot mai puternice, să aducem mai mulți artiști din țară și mai mulți concurenți din afara țării, să creăm punți culturale și să arătăm că Fălticeniul poate fi un pol al culturii internaționale. Mulțumesc tuturor celor care cred în acest proiect și sper ca fiecare copil și tânăr care a urcat pe scenă să plece acasă cu o amintire plăcută”, ne-a spus Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”.
Două mari spectacole premiate la teatru
Secțiunea cea mai așteptată a serii a fost dedicată trupelor de teatru. Juriul condus de actorul Gavril Pătru, alături de Dana Vulc, Gheorghe Balint, Gabriela Enescu, Răzvan Conțu, Dani Popa și Alexandru Marin, a decis să acorde Marele Premiu ex aequo pentru două spectacole considerate remarcabile: „Palatul fără ferestre” – trupa ArtWork Iași și „Mecanica inimii” – trupa Teatrul 7 București. Bucuria actorilor din București a fost evidentă, aceștia urcând pe scenă pentru a-și ridica trofeul și aulțumi organizatorilor și juriului, în timp ce actorii ieșeni au transmis un reprezentant.
La alte secțiuni, premiile au fost distribuite astfel: Marele Premiu – Gimnaziu: Trupa „Prințul Negru” din Chișinău; Premiul I – Liceeni: „Victory of Art” (București); Premiul II – Liceeni: „Ștefan Iordache” (București); Premiul III – Liceeni: „Umbre” (București).
Premiul pentru autenticitatea păstrării folclorului românesc a revenit trupei de teatru „Trupa Flori de Mai”, Todirești (Iași)Mențiuni speciale au fost acordate trupelor: „PI” (Suceava), „Katharsis” (Botoșani), „InVers” (Strășeni, Basarabia).
Premii pentru monolog și recitare
Nu doar trupele, ci și momentele individuale au fost apreciate. Premiile la secțiunile monolog și recitare au recompensat autenticitatea și expresivitatea actorilor. Actorul Gavril Pătru, președintele juriului, a subliniat: „Am avut de jurizat niște copii minunați, bine pregătiți. Le-am spus că sunt mai talentați ca mine și cred că mă las de actorie după festivalul de Teatru pentru Tineret <Grigore Vasiliu Birlic>. Când o să termine toți Facultatea de teatru sper să ies la pensie ca să nu mă fac de râs. Mult mai talentați, carismă, dezinvolt. Un rol important în drumul lor este cel al îndrumătorilor trupelor de teatru, al coordonatorilor, și acest lucru nu trebuie să îl uite”.
La secțiunile individuale au fost acordate următoarele premii: Cea mai bună actriță în rol principal: Maria Oglinzeanu și Andra Ogearâp; Cea mai bună actriță în rol secundar: Irina Predea, Andreea Diniță, Gabriela Sîrbu; Cel mai bun actor în rol principal: Paul Rizoiu; Cel mai bun actor în rol secundar: Horia Timiș; Premiile în bani au fost asigurate de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. Fiecare membru al juriului a fost recompensat de graficianul Mihai Pânzaru – PIM cu un portret.
Filmul, o altă dimensiune a creației
Draga Film Fest, ajuns la ediția a V-a, a oferit publicului o competiție de scurtmetraje (ficțiune, documentar, AI), dar și proiecții speciale de lungmetraj.
Juriul festivalului de film format din Bogdan Mureșanu (regizor – președinte juriu), Mihai Fulger (critic de film), Nadine Vlădescu (jurnalist cultural, producător TV), Alin Ludu Dumbravă (critic de film), Dan Burlac (producător), Cosmin Ștefan (profesor de media) a decis ca Marele Premiu să fie acordat la principala secțiune competițională, „Ficțiune” și a fost câștigată fără drept de apel de „Nebunul”, un film având ca scenarist și regizor pe Igor Cobileanski.
„În cinematografia românească, 2025 poate fi declarat <anul Cobileanski>, deoarece, pe lângă remarcabilul lungmetraj <Comatogen> și mediumetrajul premiat la Draga International Film Fest, cineastul născut în Republica Moldova, dar cel puțin la fel de activ și de partea noastră a Prutului, a mai lansat – deocamdată la Chișinău (unde a și plecat după ce și-a prezentat <Nebunul> la Fălticeni) – și un serial de autor (sau, cine știe, un prim sezon, de zece episoade, dintr-un serial longeviv), <Plaha>”, după cum a precizat criticul de film Mihai Fulger.
La Secțiunea A.I., pelicula „One Who Watches, regia Komeil Soheili” — Coreea de Sud a obținut Premiul pentru Cel mai bun film al categoriei A.I.. La Secțiunea Ficțiune liceeni „Making Space”, animație în regie colectivă — România a primit Premiul „Creativitate colectivă” iar „Dancing with the Shadow”, regia Iana Moraru — România, Premiul „Viziune liceană”. La Secțiunea Documentar, filmul Ultima Cascadă”, regia Matei Elesei — România a fost recompensat cu Premiul pentru Cel mai bun documentar. La Secțiunea Ficțiune, „Nebunul”, regia Igor Cobileanski — Republica Moldova a primit Marele Premiu, „În căutarea cailor pierduți, regia Ion Sapdaru — Republica Moldova a fost recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună regie. Filmului „The Inheritance”, regia Marian Fărcuț — România i s-a acordat Premiul „Tânără speranță”, iar alte două filme românești „Hentai Sushi”, regia Andrei Hazi Barbu și „5 More Minutes”, regia Alberto Niculae au primit din partea juriului Mențiune Specială.
Premiile în bani au fost asigurate de Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”.
Mărturii din partea juriului
Regizorul Bogdan Mureșanu, președintele juriului de film, a explicat selecția: „În cadrul acestei ediții rolul meu a fost și de selecționer, în sensul că am selectat filmele înscrise în concurs pentru jurați dar și pentru mine, pentru că nu le-a văzut pe toate înainte de festival. În concurs au fost filme ale unor regizor deja consacrați, cum este regizorul din Republica Moldova Igor Cobileanski care a avut aici un film minunat, <Nebunul> și altele ale unor regizori mai puțin cunoscuți, dar în curs de consacrare cum sunt Sebastian Voinea, Claudiu Oprea. A fost o plajă foarte variată de filme, unele în stil japonez, altele în stil românesc, și îi invit pe toți iubitorii de film să le vadă. Cred că este printre puținele festivaluri din țară în care sunt prezentate și premiate filme realizate cu ajutorul inteligenții artificiale”, ne-a spus regizorul Bogdan Mureșanu, președintele juriului.
Profesorul de media Cosmin Ștefan, fost membru a Trupei de teatru „Birlic” a Asociației „Fălticeni Cultural” și implicat direct în organizarea festivalului de film, a subliniat: „Draga Internațional Film Fest este un festival cu suflet mare, care de la ediția a III – a susține nu doar cinematografia românească ci și cinematografia internațională. Anul acesta am avut parte de un juriu mare, de valoare și care ne-a ajutat foarte mult în a lua cele mai bune decizii în premierea filmelor. Vă așteptăm și la edițiile următoare” a menționat profesorul și cel care s-a ocupat cel mai mult de organizarea festivalului, Cosmin Ștefan.
Muzică și sensibilitate în gala laureaților
La gala de premiere a competițiilor de teatru și cea cinematografică, părintele Liviu Mihăilă a remarcat progresul înregistrat de Draga International Film Fest în cei cinci ani și a promis că organizatorii vor încerca să separe festivalul de film de cel de teatru, oferind astfel mai multă vizibilitate evenimentului cinematografic.
Printre momentele de teatru și film, publicul a avut parte și de momente muzicale. Folkistul Puiu Crețu a urcat de mai multe ori pe scenă, oferind momente de respiro și sensibilitate artistică, completând atmosfera sărbătorească.
Draga Film Fest și FITT Birlic au reușit să creeze împreună un spațiu vibrant de întâlnire între film, cultură și comunitate. Întâlnirea dintre tradiția teatrului și inovația AI de la film a demonstrat încă o dată puterea artei de a apropia oamenii și de a inspira noi perspective. Festivalul s-a încheiat duminică cu spectacolele „Cum am mâncat un câine” având în distribuție pe Mîndru Cătălin Ștefan și „O noapte nebună, nebuna!” prezentat de actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani și cu speranța continuării acestui dialog cultural în edițiile viitoare.