Exerciţiu militar pentru rezervişti

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat ieri că în judeţele Neamţ, Suceava şi Botoşani se va desfăşura, în luna septembrie, un exerciţiu militar pentru verificarea nivelului de pregătire al rezerviştilor.

„Exerciţiul pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare, MOBEX NT-SV-BT-26, se va desfăşura, în perioada 14-18 septembrie, în judeţele Neamţ, Suceava şi Botoşani” anunţă MApN.

Astfel, potrivit ministerului, rezerviştii cu domiciliul în aceste trei judeţe vor participa, pe durata unei singure zile, la activităţi de pregătire, în unităţile militare în care sunt repartizaţi.

De asemenea, în judeţul Neamţ, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va evalua nivelul de pregătire a autorităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor publice şi operatorilor economici

Potrivit legii, rezerviştii participă la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare. Totodată, angajatorii au obligaţia de a asigura participarea rezerviştilor salariaţi la aceste activităţi, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, în baza adeverinţei eliberate de centrul militar.

Conform MApN, documentele de convocare pentru exerciţiu vor fi înmânate rezerviştilor de angajaţi ai MAI.

Exerciţiile de tip MOBEX sunt planificate şi organizate pe timp de pace, pe teritoriul naţional, şi vizează, în principiu, zece judeţe pe parcursul unui an.

Activităţile au ca obiectiv verificarea gradului de asigurare cu personal şi materiale a structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, potrivit sursei citate.

Nu este prima dată când în Neamţ, Suceava şi Botoşani se desfăşoară acest tip de exerciţii. În 2018 astfel de exerciţii au fost desfăşurate în Neamţ, în 2019 la Suceava, iar în 2016 în judeţul Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.