Palatul Copiilor Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au organizat vineri, 24 mai 2013, ultima etapă a concursului naţional de muzică religioasă „Din suflet de creştin“, ediţia a IV-a, competiţie la care fălticeneanul Valentin Bertea a primit premiul I cu trofeu. Concursul s-a derulat pe trei secţiuni şi categorii de vârstă, elevii fiind evaluaţi de profesori de specialitate de la Universitatea „Al. I. Cuza“ şi de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi.
Valentin Bertea, câştigătorul secţiunii solişti vocali, clasele V – VIII, ne-a spus că prin cântecul religios îl slăveşte pe Dumnezeu, iar pentru a participa la acest concurs nu s-a pregătit în mod special, el fiind unul dintre cântăreţii de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Fălticeni.
Valentin Bertea şi-a propus ca în fiecare săptămână să câştige câte un premiu. În perioada 20 – 21 mai fălticeneanul a participat alături de zeci de copii din toate colţurile ţării, din Republica Moldova şi Ucraina la cea de-a XXXIV ediţie a Festivalului concurs de muzică populară ”Satule, mândră grădină”, unde a obţinut locul I la categoria 12 – 15 ani. Evenimentul, găzduit de oraşul Bucecea este o rampă de lansare pentru mulţi artişti consacraţi, având un juriu internaţional, din care fac parte specialişti în folclor, dirijori de orchestre, realizatori de emisiuni radio şi TV din România şi Ucraina.
Valentin Bertea are 12 ani şi este elev la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni. Pentru cariera de solist vocal se pregăteşte cu prof. Valentina Tablan la Şcoala Populară de Artă Suceava. Cântă de la 4 ani, iubeşte muzica populară şi pe cea religioasă, iar până acum a adunat peste 100 de diplome, majoritatea fiind cu premiul I. Doreşte să devină preot şi cântăreţ de muzică populară, iar ca exemplu îl are pe părintele Cristian Pomohaci. În fiecare duminică, la sfârşitul slujbei de la Biserica „Sfântul Pantelomin”, Valentin cântă la strană câte două-trei pricesne, din cele peste 20 pe care le-a învăţat până acum.