Marți, 18 decembrie, la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni a avut loc lansarea primului număr al revistei școlare „SMS Magazin”.
Așa cum am aflat de la prof. Cristina Stoleru, coordonatoarea micilor jurnaliști din redacția revistei, primele încercări de a scoate o revistă au avut loc în urmă cu mai mulți ani, apărând trei reviste cu articole scrise de mână de redactori, cu fotografii lipite, publicația fiind apoi multiplicată prin xeroxare, legată la atelierul de recondiționări cărți a școlii și apoi distribuită.
Numele de „SMS Magazin” a fost dat de o fostă elevă a școlii, actualmente studentă la litere în Iași, care s-a gândit că sms-urile erau la acea vreme mijloacele cele mai rapide de comunicare în scris (nu era facebook-ul și telefoanele performante), iar cele trei litere sunt de fapt inițialele Școlii „Mihail Sadoveanu”.
În primul an când s-a organizat „Școala altfel” profesoara Cristina Stoleru a propus un Club de jurnalism la care s-au înscris foarte mulți elevi, apoi, în următorul an școlar a apărut opționalul de jurnalism iar în acest an avem rodul muncii elevilor pasionați de presă scrisă, revista Școlii „Mihail Sadoveanu”.
„Școala noastră și-a dorit dintotdeauna o revistă a ei. Am păstrat rubricile vechii reviste scrise de mână, am adăugat altele noi și după o temeinică consultare cu elevii, după o implicare trup și suflet a membrilor redacției care au fost prezenți la toate activitățile care s-au desfășurat în școală … priviți ce a ieșit. Dacă, vizitând <SMS Magazin>, găsiți soluții sau idei care pot să facă mai interesant conținutul următoarei experiețe, nu ezitați să ne contactați”, ne-a spus prof. Cristina Stoleru.
Oana Marina Macsim, redactorul șef al revistei a prezentat împreună cu colegii de redacție rubricile revistei. În cele 70 de pagini ale publicației vom găsi „Interviul ediției”, „Vocea elevului”, „Comoara din suflet”, „Jurnal școlar”, „Prieteni de pe alte continente”, „Fotoreporter de teren”, „Doctor SMS”, „League of PC”, „Vă ținem la curent”, „Lecția de romantism”, „Pasiuni și pasionați”, „Paradisul nostru”, „Prieteni fără grai”, „Distrează-te”, „SMS monden”, „Top SMS”, „Micii Cârcotași”.
Le dorim succes micilor jurnaliști, iar revistei viață cât mai lungă pe piața media din Fălticeni.