În perioada 6-11 iunie la Moscova s-a desfășurat cea de a XIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba Rusă. Concursul, care se desfășoară o dată la 4 ani sub egida Asociației Internaționale a Profesorilor de Limbă și Literatură Rusă, a fost găzduit de Institutul de Stat de Limba Rusă „A.S. Pușkin”, fiind sprijinit de Ministerului Educației și Științei al Federației Ruse.
Lotul național al olimpicilor din România a fost reprezentat de 18 elevi – 10 la limba rusă-modernă și 8 la limba rusă – maternă, fiind condus de conf.dr. Axinia Crasovschi, prodecan la Facultatea de Limbi Străine a Universității București, președinte al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Rusă din România, și prof. metodist Alistarh Tamara de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea.
Probele obligatorii la olimpiadă au însumat un proiect pe o temă impusă, un examen de cultură și civilizație rusă, un examen oral de înțelegere și analiză a unui text, conform nivelelor de limbă din grila europeană. Au mai fost organizate două concursuri facultative – interpretare creativă a unui text și discurs argumentativ pe teme impuse.
Lotul național olimpic al României a obținut 21 de premii, cele mai multe în rândul echipelor naționale participante: un Premiu de Excelență, cu punctaj maxim, șapte premii I, cinci premii II, trei premii III, un premiu I pentru concursul de interpretare creativă a unui text, un premiu II la concursul „Tânărul Orator”, un Premiu Special pentru „Cel mai Bun Răspuns” la examenul oral și de analiză a textului.
Printre laureații Olimpiadei Internaționale de Limba Rusă de la Moscova se află și fălticeneanca Alexandra Maxim, elevă în clasa a XI – a la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, care a obținut Premiul al III lea. Alexandra s-a pregătirea pentru acest concurs cu profesoara Valentina Nazarov. Alte două eleve din județul Suceava au obținut premii pentru România: Premiul I – Mihaela Rotaru, clasa a X-a, Colegiul Național de Informatică ,,Spiru Haret, Suceava și Premiul II la concursul „Tânărul Orator” – Cristina Negrub, clasa a XII-a, Colegiul Național de Informatică ,,Spiru Haret, Suceava.
„Este o realizare pentru Alexandra, o încununare a dăruirii cu care în ultimii trei ani a participat la concursurile naționale de limba rusă maternă, concursuri la care a obținut mențiune și locul trei. Rezultatul este cu atât mai important pentru că Alexandra a intrat în lotul României după ce s-a desfășurat perioada de pregătire de la București, urmare a retragerii unor elevi. Practic ea s-a pregătit acasă, a beneficiat de înțelegere din partea conduceri școlii noastre și am putut să recuperăm pregătirea utilizând siteul olimpiadei internaționale. Am înțeles că în concurs, la proba orală, a avut parte de un subiect destul de greu, istoria Rusiei. Mă bucur pentru Alexandra și am la rândul meu, pe plan profesional, satsifacția reușitei acestei eleve”, ne-a declarat profesoara Valentina Nazarov.
La ceremoniile de deschidere, respectiv de premiere ale olimpiadei a participat ambasadorul României în Federația Rusă, domnul Vasile Soare, care i-a încurajat și apoi felicitat pe olimpicii români pentru rezultatele remarcabile obținute la cea de a XIII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba Rusă de la Moscova.
Lotul național olimpic al României a fost invitat joi, 12 iunie, la Ambasada României la Moscova, unde tinerii olimpici însoțiți de profesorii îndrumători au fost felicitați de întregul colectiv al misiunii diplomatice, ambasadorul Vasile Soare apreciind aptitudinile de limba rusă și buna pregătire a elevilor români, precum și nivelul învățământului din țara noastră care au făcut ca olimpicii români să obțină cele mai multe premii la competiția internațională din capitala Federației Ruse.
La Olimpiada din acest an au participat 216 de elevi din 30 de țări: Austria, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Republica Populară Chineză, Republica Socialistă Vietnam, Germania, Israel, Italia, Finlanda, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Moldova, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Tadjikistan, Muntenegru, Elveția, Estonia, Macedonia, Coreea de Nord, Franța.