Amatorii de călătorii şi experienţe inedite din Fălticeni s-au întâlinit timp de două zile” cu Bogdan Budai, tânărul de 24 de ani care, după ce a străbătut ţara în lung şi în lat cu autostopul, a călătorit în 2014 prin 10 ţări din Europa cheltuind doar 300 de euro.
Bogdan a revenit la Fălticeni pentru a se întâlni cu elevii de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” (marţi, 31 martie, de la ora 11.00) şi Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” (miercuri, 1 aprilie, de la ora 13.00), printr-un parteneriat încheiat între Academia de Aventură „Pământul Viu” cu Grafo, Colegiul Tehnic „Mihai Bacescu”, Colegiul Naţional „Nicu Gane” și Worldwide Hitchhiker. Timp de câteva ore, călătorul prin Europa le-a spus tinerilor fălticeneni povestea sa de succes, punând accent pe numeroasele activităţi de voluntariat pe care le practică de ceva ani şi despre felul în care se poate călători fără bani. Bogdan le-a recomandat tinerilor care nu reşesc să se descurce să folosească site-urile de voluntariatpentru a-şi urma visul.
„Există foarte multe oportunităţi de voluntariat, de la local până la internaţional. Sunt foarte multe organizaţii care ajută voluntariatul şi îl sprijină. Am accesat proiecte de voluntariat prin Uniunea Europeană, cu ajutorul paginilor web şi prin alte metode despre care am aflat. Există şi mai multe astfel de posibilităţi despre care am auzit dar nu le-am accesat. Am făcut ceea ce mi-a plăcut, să călătoresc, să mă descopăr şi să descopăr lumea. Pe parcursul călatoriei mă motivează necunoscutul. Îmi place să explorez, să descopăr locuri, oameni, culturi. Mesajul pentru tineri, pentru cei care încă nu au descoperit voluntariatul este să nu le fie frică de nimic, să nu le fie teamă să viseze şi să-şi urmeze visele cele mai mari. Aşa vom reuşi toţi. Îi îndemn pe tineri să facă întotdeauna ceea ce vor, atâta timp cât nu fac ceva rău”, a fost mesajul lui Bogdan pentru tinerii falticeneni.
A vizitat 10 ţări cu 300 de euro
Bogdan Budai a pornit în urmă cu doi ani în aventura vieţii sale… cu autostopul renunţând la jobul său bine plătit dntr-o multinaţională pentru că şi-a dorit să vadă Europa cu 300 de euro. A vizitat zece ţări din Europa, a călătorit numai cu autostopul şi s-a întors acasă tot cu 300 de euro. Prima dată, a ajuns în Ungaria, unde, în schimbul muncii sale, a primit cazare şi masă. Traseul călătoriei a continuat prin Croaţia, Slovenia, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Germania şi Austria. A muncit la diverse familii fără a fie plătit cu bani mulţi pentru serviciile prestate dar primind mâncarea şi cazare. S-a folosit şi de couchsurfing, un mod de a face turism acceptând ofertele celor care îşi pun gratuit locuinţele şi gospodăriile la dispoziţia vizitatorilor străini. După ce a dovedit că nu ai nevoie de sume uriaşe ca să vizitezi Europa, Bogdan doreşte să arate că şi în România se poate călători cu bani puţini. Călătoreşte în cea mai mare parte singur, şi nu îşi planifică următoarele destinaţii.
„Am început pe 16 martie 2013 acestă activitate, nu ştiu pentru cât timp, mă gândesc la câţiva ani, pentru că este o dezvoltare şi mai ales o descoperire a posibilităţilor proprii. Am un stil de viaţă spontan, iar următorul proiect va fi unul de călătorie „Traveling Stones”. Voi călători prin 12 ţări europene timp de 12 luni în acelaşi stil, voluntariat pentru cazare şi masă şi autostop sau parteneriate pentru transport, fără a implica banii mei. Ţările prin care voi trece sunt stabilite de oameni pe facebook, prin vot. Înainte de a pleca la drum voi iniţia o campanie de strângere de fonduri. Suma colectată o voi dona, în egală măsură, unor organizaţii care se ocupă de oamenii străzii, dependenţii de droguri şi orfani din ţările pe care le voi parcurge”, ne-a povestit Bogdan Budai.
Bogdan Budai a fost la Fălticeni şi la sfârşitul lunii ianuarie, la invitaţia Cameliei Ciocîrlan, când a făcut turul României cheltuind 50 de lei. Atunci s-a întâlnit la „Academia de biliard” cu un grup de tineri interesaţi de experienţa sa de călător liber.