De la 1 octombrie, taxele pentru permisele de conducere și înmatricularea vehiculelor nu se mai pot plăti la ghișeu

Prefectura Suceava a anuțat că începând din data de 1 octombrie, plățile aferente operațiunilor de înmatriculare și permise de conducere reprezentând contravaloarea certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie, respective a permiselor de conducere se vor încasa exclusiv în contul BCR RO94RNCB0082000367331018, beneficiar Regia Autonomă- Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată: virament, mijloace de plată online, sistemul electronic de plată online (SNEP) – ghișeul.ro sau POS-ul ce va fi instalat de către RA- APPS la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava, după operaționalizare. Contravaloarea documentelor menționate nu se mai poate achita la ghișeu.

Tarifele aferente confecționării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se vor achita în conturile Trezoreriei prin virament, mandat poștal, numerar la ghișeul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului- Județul Suceava sau la casieria Trezoreriei Municipiului Suceava, în condițiile legii.

Documentele de plată emise anterior își păstrează valabilitatea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.