Plan de gestionare a cazurilor COVID

Miercuri,28 octombrie, după ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Marius Grămadă, a prezentat Planul de acțiune în domeniul medical pentru perioada următoare, plan care are ca scop gestionarea eficientă a resurselor sanitare din județ în condițiile în care se așteaptă o creștere a pacienților Covid și asigurea unui tratament adecvat atât pentru patologia Covid, cât și pentru ceilalți pacienți.

Dr. Marius Grămadă a afirmat că nu se știe cât de mare va fi acest al doilea val, care “va avea un maxim estimat la începutul lunii decembrie, destul de mare comparativ cu ceea ce am trăit în urmă cu aproximativ opt luni”, urmărindu-se ca toate resursele materiale și umane din sistemul sanitar sucevean să fie folosite eficient, astfel încât să se treacă cu bine această perioadă.

Planul este ca o piramidă care are la bază medicii de familie și medici cu competențe limitate, urmați de medicii care aplică tratamente nespecifice și îngrijesc forme ușoare ale bolii, apoi medicii pneumologi, iar în vârful piramidei sunt medicii de ATI care depun eforturi pentru a salva vieți omenești.

Conform dr Marius Grămadă, directorul medical al SJU Suceava, este posibil ca numărul pacienților Covid să se dubleze și să fie nevoie de dublarea numărului de paturi fiind necesară cooperarea între secțiile ATI la SJU Suceava și SM Rădăuți, secțiile de boli infecțioase și pneumologie la SJU cu spitalele municipale Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, spitalele din Gura Humorului și Siret.

În acest plan Spitalul Municipal Fălticeni este preconizat a fi spital-suport pentru toate patologiile non-Covid din județ. De altfel, scopul unui asemenea plan este de a se putea îngriji echitabil și eficient pacienții cu patologie Covid, dar să nu fie neglijați nici ceilalți pacienți, iar pentru aceasta este necesară cunoașterea resurselor existente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.