A început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie

Vineri, 6 noiembrie începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, campanie care se va încheia pe data de 5 decembrie, la ora 07:00.

În cursa electorală s-au înscris  conform site-ului Biroului Electoral Central un număr de 7.136 candidați din care 4.659 candidează la Camera Deputaților și 2.477 pentru  Senat. Pentru cele patru locuri de deputat în circumscripția străinătate candidează 47 de persoane, iar alte 29 se luptă pentru cele două locuri de senator.

Din cauza pandemiei, desfășurarea campaniei electorale se va face cu unele restricții, la fel ca la alegerile locale. La evenimentele/ întrunirile desfăşurate în spaţiu închis este impusă limita de maximum 20 de participanţi, iar în cazul celor care au loc în aer liber, maximum 50. În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate pe stradă, s-a impus limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, iar în cazul acţiunilor din uşă în uşă – limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.

Organizatorii evenimentelor/ întrunirilor/ acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:

– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/ întruniri;

– afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/ sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/ incinta/ spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/ dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;

– efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

– interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/ întruniri;

– asigurarea unor fluxuri de intrare/ ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi;

– limitarea duratei evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;

– asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/ acţiunilor desfăşurate în aer liber;

– distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;

– asigurarea de recipiente de colectare/ coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;

– menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la evenimente/ întruniri, inclusiv la cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

– scena/ spaţiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între cei ce vor urca pe scenă;

– echipamentele utilizate în campanie, microfoane, staţii de amplificare, cameră video, aparate de fotografiat se vor dezinfecta înainte şi după utilizare;

– se vor asigura toalete pentru participanţi; în cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă şi săpun în proximitatea acestora; de asemenea vor fi plasate dispensere/ flacoane cu soluţii dezinfectante sau soluţie alcoolică 70% pentru dezinfecţia mâinilor;

– suprafeţele se vor dezinfecta periodic, folosind produse biocide autorizate/ avizate;

– aerisirea încăperilor înainte şi după eveniment/ întrunire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.