Înainte de Crăciun, jandarmii montani au readus zâmbetele pe chipul unor copii

Pe lângă misiunile cotidiene, de patrulare și menținere a ordinii și siguranței publice pe traseele turistice montane, jandarmii din cadrul Postului Montan Câmpulung Moldovenesc au făcut un popas la o familie cu doi copii din zonă. De această dată, misiunea lor a fost mult mai importantă, aceea de a aduce un strop de bucurie în inimile unor copii mai puțin norocoși.

Pentru cei doi băieți în vârstă de 5 și 3 ani, anul acesta Moș Crăciun a fost mai darnic ca niciodată, aducându-le haine, jucării, dulciuri, fructe și un calculator, de care s-au bucurat tare mult.

Cei 4 membrii ai familiei locuiesc în chirie într-o casă din Câmpulung Moldovenesc, iar singura sursă de venit provine de la serviciul tatălui, care lucrează la o spălătorie, chiar și în anotimpul rece, pentru a-i oferi familiei sale minimul necesar.

Mulțumirea și recunoștința de pe fețele celor doi copii le-au adus colegilor noștri satisfacția unei misiuni îndeplinite cu succes!

Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a dărui zâmbete copiilor la care Moșul nu va ajunge de Crăciun, iar jandarmii suceveni vor continua și în zilele ce vor urma să sprijine familiile cu care soarta a fost mai puțin darnică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.