Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din municipiul Fălticeni a găzduit vineri, 18 decembrie, ediţia a III –a a Galei de Excelenţă. Iniţiată de municipalitate în anul 2018, Gala Premiilor de Excelenţă este un eveniment anual dedicat fălticenenilor cu rezultate deosebite în domeniile lor de activitate şi celor care contribuie la promovarea acestei localităţi pe plan intern şi extern. Ţinând cont de recomandările privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus, în acest an s-au desfăşurat puţine activităţi, majoritatea cu caracter sportiv, tinerii fălticenenii fiind recompensaţi de municipalitate pentru premiile obţinute în competiţiile naţionale de înot, canotaj şi tenis de câmp.
„Nu am putut organiza o festivitate aşa cum ne-am dorit, a trebuit să fim discreţi în ceea ce priveşte prezenţa pentru respectarea regulilor de distanţare. Fiind obligaţi să respectăm măsurile impuse, această festivitate de premiere este atipică faţă de cum am organizat-o în anii anteriori.
Este o normalitate să premieim cei mai buni copii ai municipiului Fălticeni şi chiar dacă este pandemie, chiar dacă sunt aceste restricţii, cred că este absolut firesc să îi aplaudăm şi să le oferim un mic dar, pentru că sunt copiii cei mai valoroşi din Fălticeni. Îmi pare rău că această activitate o facem într-un cadru restrâns dar sunt convins că vom trece şi pe aceste probleme şi ne vom reîntâlni cât mai mulţi, cu mulţi susţinători, datorită rezultatelor bune şi foarte bune pe care le vor obţine aceşti sportivi şi de acum înainte”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
O mândrie pentru comunitate
Conform primarului Cătălin Coman, pentru a păstra tradiţia, la ediţia a III –a a Galei de Excelenţă au fost premiaţi 11 tineri canotori pregătiţi de antrenorii emeriţi Vasile şi Ana Avrămia, la Secţia de canotaj a Clubului Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni, tineri care au îmbogăţit palmaresul clubului cu titluri naţionale şi medalii la Campionatele Naţional de Canotaj pentru juniori. Pe scenă au urcat şi şase înotători de la ACS „Nada Florilor”, pregătiţi la Complexul de agrement „Nada Florilor” de antrenorii Luis Lăcătuş şi Andrei Pinticanu, înotători care anul acesta au avut performanţe deosebite, obţinând trei medalii de aur, la Campionatul Naţional de Înot. Nu în ultimul rând, trebuie menţionate şi cele două locuri I obţinute de micii tenismeni din urbea de pe Şomuz pregătiţi de instructorul de tenis de câmp Marcel Dascălu, legitimaţi la ACS „Nada Florilor”, la Turneul Campionilor, ediţia a XI –a.
„Premiem copiii care sunt medaliaţi la Campionatele Naţionale de canotaj şi înot şi pe cei de la Turneul Campionilor la tenis de câmp. Am făcut un standard foarte ridicat, nu vorbim de competiţii judeţene, zonale sau locale. Vorbim de sportivi din municipiul Fălticeni, care sunt premiaţi împreună cu antrenorii lor pentru rezultatele deosebite, adică locurile I – III în finalele campionatelor naţionale.
Sunt copiii noştri care vor duce şi în viitor prestigiul oraşului şi merită aplaudaţi pentru că ne fac cinste. Aici am şi eu o anumită doză de subiectivism pentru că nu e puţin lucru ca un copil din Fălticeni să fie campion naţional al României în condiţiile în care la campionatele naţionale participă copii şi tineri legitimaţi la cluburi foarte cunoscute şi cu renume prin performanţele obţinute de-a lungul timpului din Iaşi, Bucureşti, Cluj, Craiova, şi aşa mai departe. Sunt oraşe mult mai mari, cu posibilităţi financiare mult mai mari ca ale noastre şi faptul că reuşim să ţinem steagul sus la competiţiile sportive cu nişte copii minunaţi, trebuie să fie o mândrie şi pentru comunitate”, a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Recompense în bani pentru sportivii care au urcat pe podium la campionatele naţionale
Cei 19 sportivi, cu vârste între 8 şi 18 ani, şi cei cinci antrenori au primit, pe lângă Diploma de excelenţă, premii în bani. Sumele au fost acordate în funcţie de performanţa obţinută în competiţiile naţionale, locul 1 fiind răsplătit cu 600 de lei, locul 2 cu 500 de lei şi locul 3 cu locul 400 de lei. Antrenorii au fost premiaţi cu câte 600 de lei.
„Este doar o etapă preliminară în evoluţia voastră sportivă, sunt convins de asta şi sper ca la anul, peste doi ani, trei ani, să ne revedem într-un cadru mult mai larg astfel încât rezulatetele obţinute să fie apreciate şi aplaudate de întreaga comunitate fălticeneană. Vreau să vă felicit în nume personal şi în numele comunităţii pe care o repreyint, să vă spun cu toată sinceritatea că sunt mândru de realizările voastre, sunt realizări de excepţie şi de data asta ştiu foarte bine ce vorbesc pentru că vrând, nevrând sunt foarte ataşat de acest fenomen sportiv, sunt lucruri pe care foarte puţini copii le pot realiza în ţară sau străinătate pentru că vorbim şi de rezultate la nivel internaţional.
Toată această activitate de premiere să constituie pentru voi o motivaţie în plus de a continua sportul de performanţă, de a munci mai mult, mai bine şi să obţineţi rezultatele pe care le doriţi voi, părinţii voştri, antrenorii, bunicii, şi toţi cei care vă sunt alături”, a fost îndemnul primarului Cătălin Coman.
Premianţii au participat sâmbătă la competiţii locale şi naţionale
A doua zi, pe 19 decembrie, o parte dintre fălticenenii medaliaţi au putut fi aplaudaţi şi în competiţii, demonstrând astfel şi în faţa comunităţii, că viitorul sportului în urbea de pe Şomuz este unul al performanţei. La Baza de agrement „Nada Florilor”, a avut loc Cupa „Nada Florilor” la înot, concurs la care au participat peste 70 de copii, competiţia desfăşurându-se pe mai multe categorii de vârstă, fete şi băieţi. În Sala de sport „Gabriel Udişteanu” s-a desfăşurat ediţia a VII-a a “Cupei Moş Crăciun” la tenis de câmp, iar la CSS „Nicu Gane”, canotorii s-au întrecut la Cupa Federaţiei Române de Canotaj – Ergometru.
Sportivii premiaţi în cadrul „Galei premiilor de excelenţă”
CSS „Nicu Gane”, Secţia Canotaj
Andrei Iulian Vasilache – Locul I Cupa României Ergometru, Locul II Campionatul Naţional Ergometru
Ioana Andreea Vasilache – Locul III Cupa României Ergometru
Alexandru Niţan – Locul II Campionatul Naţional
Sebastian-Alexandru Taşcă – Locul I Campionatul Naţional, Loc I Cupa României Ergometru
Alexandra Elena Ciurariu – Locul III Cupa României Ergometru.
Iuliana Irina Cantoriu – Locul I Campionatul Naţional
Shara Stefania Guşă – Locul I Campionatul Naţional
Ilie Lucian Aparaschivei – Locul I Campionatul Naţional
Andreea Natalia Anasiei – Locul III Cupa României Ergometru
Larisa Elena Bereznicu – Locul III Cupa României Ergometru
Gabriel Vultur – Locul II Campionatul Naţional Seniori
ACS „Nada Florilor”, Secţia Înot
Aissia Prisecariu – Campioană naţionala şi record naţional 100 m, Spate
David Zarojanu – Dublu campion naţional 100 m, Liber şi 400 m, Liber
Daria Silişteanu – Dublă vicecampioană naţională 100 m, Liber şi 100 m, Spate
Daria Alexa – Vicecampionă naţională 100 m, Spate
Alecsia Tenciu – Vicecampioană naţională 100 m, Bras
Rianna Amariei – locul 3 la 100 m, Spate
ACS „Nada Florilor”, Secţia Tenis de câmp, copii
Christian Samachişă – Locul 1 – Turneul Campionilor ediţia a XI –a, categoria 8 ani
Dennis Filipciuc – Locul 1 – Turneul Campionilor ediţia a XI –a, categoria 9 ani