Șapte centre de vaccinare pentru personalul medical

După cum a anunțat conducerea Direcției de Sănătate Publică, în județul se organizează șapte centre de vaccinare pentru personalul medical, la Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei

Conform DSP Suceava, sunt autorizate șapte centre de vaccinare pentru personalul medical, pe lângă cel de la Spitalul Județean, și anume la unitățile spitalicești din Rădăuți, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Următoarele doze de vaccin care vor ajunge la Suceava vor fi distribuite către aceste centre, în funcție de solicitări.

Prima etapă de vaccinare anti-Covid-19 este destinată personalului medical.

Centrul de vaccinare de la Spitalul de Urgență Suceava va deservi 4.188 de cadre medicale de la această unitate medicală, spitalul privat Bethesda, medici de familie, angajați din farmacii, cabinete stomatologice, cabinete medicale individuale, laboratoare; cel de la Rădăuți – 960 de cadre medicale; Fălticeni – 785; Câmpulung Moldovenesc – 650; Vatra Dornei – 570; Gura Humorului – 365; Siret – 490 de cadre medicale, în total 8.008 persoane.

Pentru faza a II-a a campaniei de vaccinare, la nivelul județului au fost propuse 30 de centre de vaccinare în 16 localități: Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Broșteni și Salcea, comunele Arbore, Udești, Șcheia, Cornu Luncii și Marginea, la care se vor adăuga două caravane pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate.

La Fălticeni, centrele de vaccinare vor fi amenajate în sălile de sport ale școlilor gimnaziale nr.1 și nr. 6 și la Colegiul Vasile Lovinescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.