Alocațiile copiilor cresc, de la 1 februarie, cu 20 la sută, a anunțat Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. Aceasta a precizat că urmează să se stabilească dacă se va menține și a doua tranșă de 20%, mărire care ar putea avea loc în luna iulie sau august, dar acest lucru va fi cunoscut după ce va exista bugetul aprobat.
„Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocațiilor avem o lege în Parlament și vom vedea dacă se menține și a doua tranșă”, a spus ministrul Turcan la televiziunea publică.