ANM a transmis o informare meteo de ploi și intensificări ale vântului, valabilă de duminică, ora 10.00, până marți, ora 12.00 în cea mai mare parte a țării, un cod galben de vânt pentru Banat și Carpații Meridionali până luni la prânz și un alt cod galben de polei în Moldova până luni seară. Informarea vizează şi jumătatea estică a județului Suceava.
În cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, pe arii mai extinse în cursul zilei de luni (8 februarie), când îndeosebi în vest, nord-vest, precum și în zona de munte, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp. La munte, la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă.