SUMAL 2.0 – noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii

SUMAL 2.0 – noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii, platformă care permite verificarea trasabilităţii materialului lemnos, va fi disponibilă pentru descărcare cel târziu miercuri 10 februarie 2021, potrivit unui comunicat publicat marţi de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Varianta veche a aplicaţiei, care utilizează informaţii din SUMAL 1.0, şi-a încetat funcţionarea o dată cu punerea în funcţiune a noii variante, SUMAL 2.0, se menţionează în comunicat.

„În prezent, echipa de dezvoltare lucrează împreună cu specialiştii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la armonizarea modului de prezentare a datelor la momentul interogării automate a SUMAL 2.0, precum şi la testarea efectivă a aplicaţiei.

Data lansării efective depinde de finalizarea procesului de testare, dar nu mai târziu de 10 februarie”, precizează Ministerul Mediului.

Acest sistem aduce îmbunătăţiri şi filtre de control suplimentare pentru a împiedica intrarea maselor lemnoase ilegal exploatate în circuitul economic.

Comparativ cu versiunea anterioară, noua variantă a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va beneficia de o interfaţă nouă şi de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte experienţa utilizatorului, după ce funcţionalităţile aplicaţiei au fost stabilite prin HG nr. 497 din 25 iunie 2020, conform MMAP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.