Certificatul digital de vaccinare trebuie să fie gata până pe 19 mai

Comisia Europeană doreşte ca certificatul digital de vaccinare, care va permite o mai bună mobilitate între statele UE în contextul pandemiei COVID-19, să fie gata până la târgul de turism FITUR-2021, care se va desfăşura la Madrid începând cu 19 mai.

Așa cum precizează agenția de presă spaniolă EFE, declarația aparține vicepreşedintelui Comisiei Europene, Margaritis Schinas, după o întâlnire avută marţi, 30 martie, în capitala Spaniei, cu secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), Zurab Pololikashvili,

Parlamentul European şi Consiliul UE lucrează în prezent la definitivarea detaliilor acestui certificat digital, în timp ce Comisia Europeană încearcă o coordonare cu alte ţări (inclusiv Marea Britanie) pentru o recunoaştere reciprocă a certificatelor.

Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat (negativ) pentru COVID-19 înaintea călătoriei sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.