În fiecare an, pe 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu.
Ziua Pământului a avut un rol important în popularizarea problemelor de mediu. De altfel, a fost înfiinţată şi o organizaţie – Earth Day Organization, care are în prezent filiale în peste 190 de ţări.
Ziua Pământului are scopul să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să ne inițieze cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.
În prezent, aproximativ un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc Ziua Pământului pe 22 aprilie, numeroase comunităţi organizând chiar o săptămână întreagă de manifestări dedicate mediului înconjurător.