Vicepremierul Dan Barna a anunţat joi că finala Cupei României la fotbal de pe 22 mai va fi primul eveniment pilot cu public pe stadion.
„Am avut la Palatul Victoria consultări pe acest subiect cu reprezentanţii federaţiilor sportive din România: Răzvan Burleanu – FRF, Cristian Romanescu – Tenis de Masă, Alexandru Dedu – FRH, Alin Petrache – FRR şi Florin Florea – Atletism, Mihai Covaliu – COSR, colegul meu deputat Tudor Pop, preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor, şi Elena Tudose, secretar de stat şi reprezentant în comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate. Propunerile certe pentru ca iubitorii sportului să poată fi din nou în public la evenimente, chiar dacă acest lucru este posibil pentru moment la o capacitate mai redusă, sunt de a organiza competiţiile sportive astfel încât să se poată efectua verificările pentru persoanele vaccinate sau persoanele cu test negativ certificat, dar şi de a susţine vaccinarea rapidă a tuturor sportivilor în perioada imediat următoare”, a explicat Dan Barna.
El a mai anunţat că a primit promisiunea că, la nivel de federaţii sportive, Guvernul va avea susţinere pentru creşterea ratei de vaccinare împotriva COVID-19 şi promovarea acesteia în rândul sportivilor, alături de care se va implica activ în viitorul imediat în evenimente publice de vaccinare.