458 de candidați în etapa I a admiterii în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”

458 de candidați vor participa vineri, 28 mai, la etapa I a admiterii în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Proba constă în verificarea cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică și va avea o pondere de 80% din media finală de admitere.

Timp de 3 ore, candidaţii vor răspunde în scris la un test grilă, comun pentru cele două discipline, iar evaluarea lucrărilor se va face în prezenţa candidatului şi a doi martori dintre ceilalţi candidaţi. Testul grilă are caracter eliminatoriu, fiind  admişi doar elevii care obţin cel puţin nota 6,00.

După finalizarea studiilor gimnaziale și susținerea examenului de Evaluare Națională, candidații declarați admiși la proba de verificare a cunoștințelor vor participa la a II-a etapă a admiterii – ierarhizarea și repartizarea în colegiile militare. Candidații vor fi repartizați, în funcție de media finală de admitere și opțiunea acestora, la unul dintre cele 5 licee militare din țară, iar rezultatele definitive vor fi cunoscute pe data de 9 iulie.

Candidații și părinții acestora (sau tutorii legali) trebuie să se prezinte la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” în data de 27 mai, ora 18.00, în vederea participării la instructajul oferit de comisia de admitere. În contextul situației epidemiologice actuale, recomandăm ca un singur membru al familiei candidatului (sau tutore legal) să se prezinte la sediul instituției.

******************************

Media finală de admitere se calculează astfel:
MFA = 0,2*MA + 0,8*NP
unde:
MFA- media finală de admitere;
MA – media de admitere calculată potrivit formulei stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale;
NP – nota obținută la proba de verificare a cunoștințelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.