”150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații”

”150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații”
Educație muzeală, 1 iulie – 15 august 2021
Continuăm firul istorisirilor despre importantul moment istoric de la Putna.
Sperăm ca prezentările făcute de colegii noștri istorici să ajungă la sufletele voastre și, de ce nu, să răspundeți provocărilor lansate în cadrul acestui proiect (derulând puțin în pagină, găsiți prezentarea proiectului)
PREGĂTIRILE SERBĂRII DE LA PUTNA DIN ANUL 1870
Împlinirea în august 1870 a 400 de ani de la sfințirea mănăstirii Putna, a fost prilejul organizării serbării la mormântul lui Ștefan cel Mare, după ce, în 1856, primul care a vorbit despre ținerea unei serbări la Putna, se pare să fi fost Iraclie Porumbescu, tatăl marelui compozitor Ciprian Porumbescu. El a asistat la deschiderea oficială a mormântului lui Ștefan cel Mare și a celor ale familiei sale, în noiembrie 1856, când s-a făcut propunerea ca, la reașezarea osemintelor voievodului și ale familiei sale la locul de veci, să se convoace reprezentanți ai “nației române din Bucovina și celelalte țări românești”.
Serbarea propusă să se desfășoare în 1857 nu a avut loc, trecând mai bine de un deceniu până ce se va discuta din nou despre ea. Deși sunt mai multe ipoteze în legătură cu persoana care a făcut propunerea de a se aniversa evenimentul de la mănăstirea Putna, se pare că studentul C. Aronovici, prezintă în ședința din 4 decembrie 1869 a Societății literar-sociale “România”, o dizertație Despre geniul lui Ștefan cel Mare și tot el a făcut propunerea pentru organizarea unei serbări la Putna la data de 15 august 1870.
Pregătirile pentru organizarea serbării au fost declanșate din toamna anului 1869, avându-i ca mentori pe Mihai Eminescu și Ioan Slavici. Discuțiile, ample și contradictorii, pe marginea acestei probleme, au fost purtate, de către studenți, în ambianța cafenelelor vieneze. Deoarece societățile studențești, prin regulamentele de organizare, nu puteau desfășura activități politice, s-a luat decizia convocării unei Adunări generale a studenților români din Viena care să delibereze asupra viitorului organism, ce urma să se ocupe de organizarea serbării. Trebuia creat un organism care să reprezinte voința întregului tineret studios român de la universitățile europene.
Astfel, în 1869 se alege un comitet provizoriu alcătuit din studenții: Petru Pitei președinte, Gabriel Băleanu secretar și Emil Cozub, membru. Comitetul provizoriu întocmește și un Proiect de program pentru serbarea națională de la Putna la 15/27 august 1870, care se publică în “Traian”, ziarul lui B. P. Hașdeu, o dată cu Apelul către universități și academii, documente reproduse și în alte publicații. Eminescu va adăuga la Proiectul de program un paragraf, privind ținerea, paralel cu serbarea, a unui congres studențesc. “A doua zi – scrie Eminescu – iertând împrejurările, se va improviza afară de mănăstire, un congres al studenților români academici de pretutindenea”, idee ce va rămâne definitivă. Atât Apelul cât și Proiectul de program au fost publicate în presa vremii, bucurîndu-se de o largă audiență și susținere, nu numai în rândul studenților, dar și al publicului românesc de pretutindeni. Ca urmare, în toate centrele universitare, menționate în Apel, s-au constituit comitete locale, care au aderat la acțiunea inițiată de colegii lor, din cadrul Universității din Viena. În această atmosferă de entuziasm, împletită cu mari speranțe, Comitetul provizoriu și-a încheiat existența. Se va constitui un Comitet Central din Viena, care avea să cunoască până în vara anului 1870, schimbări în componența sa. Președinte a rămas Nicolae Teclu, iar Eminescu a avut funcția de secretar, funcție în care vor mai fi mai târziu, Gabriel Băleanu, dar și Ieronim G. Barițiu. În funcția de casier au fost Petru Pitei, initial, iar apoi Ștefan Ciurcu.
Comitetul central va lansa și alte apeluri, care stârnesc ecou în opinia publică românească, atât de dincolo, cât și de dincoace de Carpați, cerând totodată sprijin mai multor societăți culturale în vederea organizării serbării. Remarcabilă a fost activitatea comitetelor locale studențești, cum a fost cea desfășurată de studenții din cadrul Universității din Iași, care au angajat întreaga provincie a Moldovei în această acțiune națională. Se alătură și studenții din Paris, în luna aprilie a anului 1870. Se vorbea acum despre “nivelarea Carpaților politici și formarea unui lanț indisolubil între toate țările române”.
Într-una dintre ședințele Comitetului central s-a pus problema realizării unei urne antice cu o inscripție corespunzătoare, lansându-se apoi și ideea ca doamnele române din Societatea culturală Reuniunea femeilor române, a cărei președintă era Elena Istrati, să strângă fonduri necesare confecționării unei învelitoare pentru urnă. Sprijinul financiar al Iașiului, a contribuit, alături de celelalte Comitete locale din centrele universitare europene, la pregătirea serbării, stimulând activitatea Comitetului central din Viena. Sumele colectate fiind consistente, președintele Nicolae Teclu a putut achita 1468 de florini și 61 cruceri, atelierului vienez ce a confecționat urna, comandată de Comitetul central. S-au primit foarte multe donații din toată țara pentru sprijinirea organizării acestei mari serbări, iar puținii studenți de la Cernăuți, de asemenea, au sprijnit demersurile unui alt “Comitet aranjator”, format din cinci membri, “pentru prepararea celor necesare pentru efectuarea serbării”. Donațiile sunt făcute atât de asociațiile studențești, de o serie de personalități ale epocii, cât și de oamenii politici. La executarea unui acoperământ pentru urna festivă, a contribuit și pictorul Nicolae Grigorescu, dar și istoricii Papiu Ilarian și V. A. Urechea. Una dintre susținătoare a fost și Veronica Micle.
Pentru organizarea serbării, Comitetul aranjator avea imperioasă nevoie de înțelegerea și sprijinul celui care păstorea mănăstirea Putna din 1866, arhimandritul Arcadie Ciupercovici. De asemenea, o acțiune de supraveghere a pregătirilor de la Putna a fost întreprinsă și de Consistoriul episcopal din Cenăuți, la ordinul episcopului Eugenie Hacman.
Toate aceste pregătiri aveau să fie întrerupte în vara anului 1870. Izbucnirea războiului franco-prusac, dar și pierderea fondurilor colectate prin falimentul băncii în care erau depuse, pun capăt pregătirilor pentru serbare, aceasta fiind amânată pentru luna august a anului 1871.
În 1870 au loc totuși manifestații de tip religios și nu național, iar o parte dintre intelectuali iau parte și la această serbare, în organizarea căreia contribuția starețului mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, a fost determinantă. Această serbare din 1870 care a rămas doar o comemorare religioasă, a avut însă un rol deosebit de benefic pentru Comitetul central din Viena, fiind o adevărată repetiție generală, un îndreptar necesar pentru modul în care urma să se desfășoare marea acțiune națională, preconizată pentru vara anului 1871.
Presa românească din țară, dar și din Imperiul Austro-Ungar continuă să facă propagandă pentru evenimentele care urmau să se desfășoare în 1871. Într-un articol publicat în ziarul “Românul”, Dumitru Brătianu afirma: “la Putna nu va fi un parastas, ci celebrarea unei nașteri”, iar Mihai Eminescu afirma că idealul national a fost perpetuat de-a lungul secolelor de mai multe generații, momentul nefiind unul revoluționar. Propagandă pentru participarea în număr cât mai mare a fost făcută și de “Telegraful Român” din Sibiu.
Referințe:
Anghel Popa, Serbările naționale de la Putna, Câmpulung Moldovenesc, 2004.
Teodor Balan, Serbarea de la Putna 1871, Cernăuți, 1932.
Nicolae Cârlan, Mihai Eminescu în context bucovinean, Suceava, 2000.
Dimirie Vatamaniuc, Ioan Slavici și lumea prin care a trecut, București, 1968
(Cristina Slavic, muzeograf – Muzeul Național al Bucovinei)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.