Prevenirea și combaterea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool

Analizele statistice evidențiază faptul că în primele 6 luni ale anului 2021 una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave este consumul de alcool la volan. În primul trimestru al anului în curs, pe fondul consumului de alcool s-au înregistrat 11 accidente rutiere grave soldate cu 3 persoane decedate și 10 rănite grav.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool, în acest weekend a fost inițiată o amplă acțiune la nivel județean, fiind implicați peste 100 de polițiști din structurile rutiere și de ordine publică.

Doar în câteva ore, în cursul nopții de 10/11 iulie, polițiștii au suspendat peste 20 de permise de conducere și au aplicat sancțiuni contravenționale de aproape 30.000 lei.

În cazurile în care alcoolemia testată cu aparatul etilotest a depășit limitele prevăzute de lege au fost întocmite dosare penale, polițiștii dispunând inclusiv reținerea pentru 24 de ore a unui șofer care a condus băut la volan, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Acțiunile pentru siguranța traficului rutier continuă, polițiștii rutieri fiind prezenți pe drumurile naționale din județul Suceava și pe toate arterele rutiere importante, pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere, având în vedere valorile mari de trafic care se înregistrează în această perioadă.

 

Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

În condiţiile unui trafic aglomerat, pot apărea blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

            Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.