Ministrul Mediului, Tanczos Barna a precizat că măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani va exista cu singuranță într-un timp relativ scurt, posibil până la finalul anului, în condiţiile în care „inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto”. Acestă măsură este o decizie asumată la nivelul guvernului, care nu va fi, însă, luată de Ministerul Mediului, punerea în aplicare urmând a fi făcută de Ministerul Transporturilor, care se va ocupa de infrastructura de transport finanțată prin PNRR.
„Inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – n. r.).
Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani. Este o măsura asumată de Guvern prin faptul că am mers mai departe pe această linie cu infrastructura de transport finanţată parţial prin PNRR şi o asumare de reformă în acest domeniu”, a declarat Ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Taxarea poluării din trafic, însă, este prevăzută și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în care guvernul se angajează să introducă un nou sistem de taxare a traficului greu bazat pe distanța parcursă de vehiculele de marfă poluante.
Executivul se așteaptă ca, după introducerea măsurilor care să descurajeze achiziționarea de mașini diesel sau mai vechi de 15 ani să asistăm la creșterea cu cel puțin 100% a cotei vehiculelor electrice/hibride din totalul parcului auto până în 2026, prin raportare la valorile din 2020 și la înnoirea a cel puțin 200.000 de mașini din parcul auto.
În PNRR este prevăzut că planul de taxare a poluării trebuie conceput până la finalul lunii septembrie 2022 și nu până la finele acestui an.
Conform INS , în România sunt în circulație 7,3 milioane autoturisme, din care 3,9 milioane Euro4 și Euro3 și 1,7 milioane Euro5 și Euro6. Standardul Euro3 a apărut în 2000, iar România are 1,6 milioane de mașini mai vechi de atât, așadar 3 milioane de mașini mai vechi de 15 ani, aproximativ jumătate din parcul auto.
În trimestrul I 2021, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme importate second hand în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 83,0%.