O nouă grupă de grădiniţă la GPP „Pinocchio” Fălticeni

La începutul lunii iunie, şi în Fălticeni a început o adevărată „bătălie” pentru un loc la una din cele trei grădiniţe cu program prelungit. Unii părinţi au apelat la metode „extreme” pentru a-şi înscrie copiii, şi-au schimbat domiciliul pentru a putea participa la procesul de selecţie prin arondarea străzii la o unitate cu program prelungit. Pentru că cererea este cu mult mai mare decât numărul de locuri disponibile, iar la Centrul bugetar GPP „Pinocchio” erau înregistrate şi nesoluţionate peste 60 de solicitări pentru înscrierea preşcolarilor la cele trei grădiniţe cu program prelungit, acest centru bugetar, împreună cu Primăria Fălticeni, a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava alocarea unei grupe pentru învăţământul preşcolar cu program prelungit, spre a fi soluţionate măcar o parte din cereri.

La nivel local, municipalitatea şi Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio” au identificat un spaţiu în care poate funcţiona o grupă de grădiniţă cu program prelungit. În şedinţa Consiliului Local Fălticeni din 7 septembrie, administraţia locală a alocat sumele necesare în vederea amenajării corespunzătoare a spaţiului şi dotarea lui cu centrală termică şi instalaţie de termoficare performantă. Tot din bugetul local se vor asigura, în regim de urgenţă, mobilierul şi toate dotările necesare în vederea realizării unui învăţământ european, de înaltă calitate, prin asigurarea unui climat socio-educaţional adecvat, a unui mediu creativ de dezvoltare, pentru fiecare copil în parte, conform cerinţelor actuale din legislaţia europeană.

„La nivelul anului şcolar 2021 – 2022 au rămas 60 de dosare nesoluţionate, depuse de familii care doreau acces pentru copiii lor într-o grupă mică la grădiniţa cu program prelungit.

Am avut discuţii cu dna Adriana Samson, directorul centrului bugetar pentru grădiniţele cu program prelungit, am trimis o solicitare comună către Inspectoratul Şcolar Judeţean la sfârşitul anului şcolar 2020 – 2021, prin care Primăria Fălticeni şi-a asumat dotarea spaţiului pentru înfiinţarea unei noi grupe de grădiniţă. Spaţiu aveam, dar nu era de competenţa CL şi a Primăriei încadrarea cu educatori, bucătăreasă, personal de curăţenie şi tot ceea ce presupune buna funcţionare. Motiv pentru care am solicitat o nouă grupă de grădiniţă cu încadrarea necesară la ISJ Suceava. Inspectoratul Şcolar a aprobat recent această solicitare a noastră.

Am înfiinţat o nouă grupă mică cu program prelungit, am alocat din bugetul local 11.000 lei pentru a fi înlocuită centrala termică la GPP «Pinocchio», pentru modificarea instalaţiei termice şi a celei sanitare, iar 79.700 lei pentru a achiziţiona obiecte de inventar pentru buna funcţionare a acestei grupe, cum ar fi pătuţuri, mobilier specific, jucării, obiecte didactice veselă şi alte dotări.

Având în vedere că 30 de familii vor primi o veste bună – copilul lor va fi primit în grupa mică –, consider că a fost necesar să acordăm aceste fonduri ca până la începerea anului şcolar lucrurile să fie în ordine şi acolo” ne-a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.