A început distribuirea tichetelor de masă persoanelor care s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2

Direcția de Sănătate Publică Suceava a primit banii necesari pentru achiziționarea vouchere-lor destinate persoanelor care s-au vaccinat antiCovid cu schema completă, în cursul lunii octombrie. În contul DSP a ajuns suma de 900.000 de lei, urmând ca luna viitoare să se primească 967.000 de lei. Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat.

Persoanele care au ales să se vaccineze cu schema completă împotriva Covid-19, la Centrul de vaccinare din Municipiul Fălticeni, în lunile septembrie şi octombrie, își pot ridica, începând de miercuri 24 noiembrie, tichetele de masă care li se cuvin de la casieria Primăriei Fălticeni, de luni până vineri între orele 11.00 -14.00. Fiecare persoană vaccinată va primi câte 5 tichete a câte 20 lei, conform metodologiei stabilite de Ministerul Sănătăţii, în luna septembrie, pentru acordare a alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Tichetele pot fi ridicate în termen de 6 luni de la data ultimei doze, iar pentru a le ridica beneficiarii se vor prezenta personal, cu documentul de identitate.

Conform reprezentanților Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Fălticeni, în lunile septembrie şi octombrie, la Centrul de vaccinare din Fălticeni au fost vaccinate cu schema completă aproape 1400 de persoane.

Beneficiază de vouchere toate persoanele care s-au imunizat după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care prevede acordarea voucherelor în valoare de 100 lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID 19 cu schema completă, respectiv începând cu data de 03 septembrie 2021.

Reamintim că, pentru accelerarea campaniei de vaccinare, Guvernul României a adoptat în 30 august o ordonanță care prevede acordarea voucherelor în valoare de 100 lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID 19 cu schema completă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.