Expoziție de materiale didactice utilizate în Educația Timpurie

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava a organizat, în data de 4 decembrie 2021, cea de-a doua ediție a expoziției Resurse didactice pentru Educație Timpurie. La eveniment au participat studenți, masteranzi, cadre didactice din învățământul universitar și profesori din învățâmântul primar și preșcolar.

Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu al Facultății de Științe ale Educației, care intenționează să dezvolte noi direcții de cercetare și de formare în domeniul Educației Timpurii. În acest sens, expoziția a avut ca obiectiv evidențierea importanței educației pentru vârstele timpurii și impactul acesteia în dezvoltarea personalității umane și a pregătirii comunităților pentru o dezvoltare sustenabilă.

În cadrul evenimentului, studenții și-au prezentat propriile materiale care ar putea fi utile în educația timpurie și au explicat modalitățile multiple de întrebuințare a acestora în activitățile didactice. Cadrele didactice din cadrul facultății au coordonat realizarea unor serii de materiale utilizate în educația timpurie în cadrul activităților de predare specifice științelor (lect.univ.dr. Gabriel Cramariuc), a activităților de educare a limbajului, arte și teatru pentru copii (lect.univ.dr. Otilia Ignătescu și lect.univ.dr. Oana Ruxandra Hrișcă), a activităților de stimulare a creativității și a ameliorării dificultăților de învățare (conf.univ.dr. Doina Maria Schipor) și a educației muzicale pentru copii (lect.univ.drd. Cristian Doboș).

Expoziția a fost organizată de conf.univ.dr. Otilia Clipa, care este coordonatoarea regională a proiectului POCU 128215 Educație timpurie incluzivă și de calitate, proiect care  are ca obiective creșterea interesului pentru cercetarea educațională  aplicativă și formarea în domeniul educației timpurii, conștientizarea decidenților în domeniul politicilor educaționale cu privire la rolul pe care ar trebui să și-l asume actorii educaționali în formarea profesorilor în contextul lumii contemporane, dezvoltarea și extinderea relațiilor de colaborare cu practicienii din regiune.

În cadrul evenimentului, conf. univ. dr. Otilia Clipa a evidențiat care au fost pașii importanți pe care Facultatea de Științe ale Educației i-a făcut până acum în domeniul educației timpurii. În acest sens, în cadrul proiectului POCU 128215 Educație timpurie incluzivă și de calitate, la nivelul regiunii coordonate de USV (15 județe), s-au realizat activități de cercetare prin crearea a două grupuri țintă, la Buzău și Suceava, legate de percepțiile și realitățile practicienilor din educația timpurie (lect.univ.dr. Constantin Florin Domunco și secretar Gabriela Blumenfeld), s-au elaborat suporturi de curs, împreună cu alți specialiști din țară, în domeniul educației timpurii (conf. univ. dr. Adina Aurora Colomeischi, conf. univ. dr. Daniela Jeder, conf. univ. dr. Doina Maria Schipor, lect. univ. Otilia Ignătescu și conf.univ.dr. Liliana Mâță), au fost acreditate la Ministerul Educației două cursuri de formare continuă și s-au format peste 800 de cadre didactice de la nivel preșcolar în domeniul educației timpurii. În același timp, Proiectul POCU 128215 Educație timpurie incluzivă și de calitate a facilitat dezvoltarea unei noi direcții de cercetare în domeniul educației timpurii. Această direcție de cercetare a fost concretizată prin aparițiile editoriale recente la edituri de prestigiu internațional (Otilia Clipa (coordonator) Provocările din domeniul educațional – Politici, practici si tendințe in cercetare, 2021, și Otilia Clipa și Erica Campan, Dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale preșcolarilor prin activități outdoor, 2020, ambele apărute la editura Peter Lang, Germania).

Expoziția Resurse didactice pentru Educație Timpurie a avut susținerea directă a rectorului USV, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, care a asigurat finanțarea evenimentului din fonduri pentru evenimente speciale, aprobate la nivelul ME nr 102/GP/26512.

Evenimentul a reprezentat un context veritabil de învățare non-formală, constituindu-se într-un nou pas spre atingerea unui obiectiv comun al Facultății de Științe ale Educației și al conducerii USV, care este înființarea unui noi program de studiu la Suceava: Educație Timpurie.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.