Modificări ale Codului Rutier

Noile prevederi ale Codului Rutier valabile de la 1 ianuarie 2022 au schimbat schimbă regulile de circulaţie a trotinetelor electrice, interzic obținerea unui permis de conducere pentru cei care nu au terminate cel puțin zece clase, iar şoferii vor avea posibilitatea de a afla istoricul sancţiunilor primite de-a lungul timpului.

O altă noutate a codului rutier este legată de plata amenzilor. La începutul lunii decembrie au fost stabilite mai multe detalii tehnice legate de contul unic pentru plata amenzilor rutiere, astfel încât acesta să devină operațional cât mai repede. Modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, prevede, între altele, ca procesul verbal sau chitanța privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie.

Punctul de amendă a fost plafonat

Prin intermediul OUG 130/2021, Guvernul a stabilit plafonarea în continuare a valorii punctului de amendă, măsură începută în 2018. Punctul de amendă este fixat la 145 de lei între 1 ianuarie 2022 și 31 ianuarie 2022.

Potrivit Codului Rutier, șoferii care conduc agresiv vor fi sancționați. Depășirile periculoase sau claxonatul excesiv si fără rost ar putea să fie un motiv suficient pentru aplicare unor amenzi de până la 3.000 de lei. Faptele vizate sunt :

  • Dat flash-uri și claxonat în mod repetat ceilalți șoferi
  • Slalomul printre mașini
  • Circulat foarte aproape de alt vehicul
  • Accelerat mașina prin patinarea excesivă, în gol, a roților
  • Întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână
  • Conducerea pe o roată a motocicletei

Registrul Auto Român va transmite la ANAF datele celor care importă mașini second hand

Începând cu anul acesta, potrivit unei ordonanțe de urgentă intrate în vigoare, Registrul Auto Român (RAR) va transmite la ANAF datele celor care importă mașini second hand, pentru a preveni astfel evaziunea fiscală din acest sector. Guvernul a publicat în Monitorul Oficial OUG 120/2021 care reglementează atât factura electronică cât si omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului si certificarea autenticității vehiculelor rutiere de către Registrul Auto Român. Potrivit acestei ordonanțe, persoanele fizice si juridice care cumpără mașini second hand din Uniunea Europeană sunt cele obligate, mai nou, sã se prezinte la Registrul Auto Român (RAR) pentru formalitățile legale necesare. Conform acestei ordonanțe, persoana care a făcut achiziția intracomunitară este considerată a fi cea care a cumpărat efectiv o mașină si care e trecută pe documentele vehiculului, respectiv pe cele de proveniență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.