Sistemul medical județean este pregătit în gestionarea atât a patologiei Covid, cât și a celei non-Covid

În contextul situației epidemiologice actuale de debut al valului V al pandemiei COVID – 19, în data de 06 ianuarie 2022 ora 10.00, la sediul Instituției Prefectului-Județul Suceava s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, la care au participat reprezentanții următoarelor instituții: Consiliului Județean Suceava, ISU ”Bucovina” Suceava, IPJ Suceava, IJJ Suceava, SPF Suceava, Biroului pentru Imigrări al Județului Suceava, DSP Suceava, SAJ Suceava, Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (manager general și șef U.P.U.), Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Totodată, având în vedere problematica inclusă pe ordinea de zi, au mai fost prezente în calitate de invitați doamna doctor Irina Ioana Badrajan din partea Colegiului Medicilor Suceava și doamna doctor Irina Franciuc din partea Asociației Medicilor de Familie Suceava.
La dezbateri au participat în sistem videoconferință managerii unităților spitalicești din județul Suceava.
Pe ordinea de zi au fost incluse următoarele probleme:
– pregătirea unităților spitalicești din județul Suceava pentru gestionarea valului V al pandemiei de COVID-19, informare prezentată de DSP Suceava;
– situația privind măsurile adoptate la nivelul învățământului preuniversitar începând cu deschiderea noului semestru, informare prezentată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava;
– analiza situației privind prezența imigranților pe teritoriul județului Suceava; identificarea, evaluarea medicală și carantinarea acestora, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus SARS–CoV-2, informare prezentată de Biroul pentru Imigrări al Județului Suceava.
Conform situației prezentate de către conducerea D.S.P. Suceava, au fost întreprinse demersuri în vederea înființării unor centre de evaluare a pacienților Covid – 19 în cadrul unităților spitalicești, pentru a evita supraaglomerarea UPU/CPU din spitale.
În prezent, în urma analizelor efectuate la nivelul fiecărui spital, vor fi amenajate 2 centre de evaluare Covid -19 la Spitalul Municipal Rădăuți și la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
La acest moment, toate spitalele din județ au întreprins următoarele măsuri:
– Verificarea instalației electrice și de oxigen precum și operaționalizarea acestora;
– Asigurarea stocurilor de medicamente, materiale sanitare și echipamente;
– Revizuirea protocoalelor de tratament Covid-19;
– Revizuirea planului de măsuri privind capacitatea de cazare a pacienților Covid.
Conform managerului Spitalul Județean de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, sunt asigurate necesarul de medicamente și materiale sanitare pentru un interval de 2-2,5 luni.
Mai mult, există și o rezervă strategică pentru spitalele din județ, de circa 160 butelii de oxigen lichid.
Analizele realizate la nivelul fiecărui spital arată că sistemul medical județean este pregătit în gestionarea atât a patologiei Covid, cât și a celei non-Covid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.