În perioada 17-23 ianuarie, temperaturi foarte scăzute și ninsori

Estimările meteorologice sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifest

În perioada  17-23 ianuarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, dar fi ușor mai coborâte la munte, iar în rest se vor situa în jurul celor normale
pentru acest interval.

Luni maximele urcă, în cea mai mare parte a țării, spre 5 – 7 grade, 2 – 3 grade în Transilvania, Maramureș, iar în depresiuni vor fi –1, –2 grade. La munte maximele nu depășesc –4, –5 grade Temperaturile minime vor fi negative la nivelul întregii țări, fiind cuprinse între –1 și  –9 grade.

Marți, maximele rămân la valori de 4 – 6 grade în Moldova, în Transilvania și Maramureș rămân negative (-1, –3 grade), iar în zonele montane va fi în continuare foarte rece (-5, –7 grade, iar pe creste spre –10, –12 grade).

Minimele devin ușor pozitive, 2 – 3 grade în Muntenia, în timp ce în restul țării avem parte de valori negative, de la –1, –2 grade în Oltenia, Moldova, la -3..-5 grade în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania. În zonele montane va fi ger, cu temperaturi sub –10 grade, spre –12, –13 grade.

Miercuri, maximele zilei marchează o ușoară scădere: abia mai atingem 2 – 4 grade în cea mai mare parte a țării, cu valori de 0 – 2 grade prin Transilvania, iar în depresiuni și Maramureș avem maxime sub 0 grade. Minimele vor fi foarte scăzute, cuprinse, la nivelul întregii țări, între –4 și –6, –7 grade. În nordul Transilvaniei, Maramureș, zonele montane vor fi valori chiar de –8, –9 grade, în timp ce pe creste este ger de-a binelea, cu –13, –15 grade.

Diminețile zilelor de joi și vineri aduc tot minime negative, –2 spre –4 grade (cu valori mult mai scăzute în Transilvania, Maramureș și zonele montane, spre –6, –7 grade). În sudul Olteniei, prin Muntenia și sudul Dobrogei maximele vor ajunge și la 9 grade, în timp ce prin Banat, Crișana, Moldova, restul Olteniei, Munteniei și Dobrogei vor fi  de 4 – 6 grade.

În weekend vor fi maxime de la 1 spre 3 , 4 grade, cu cele mai mici valori (-0 spre –2 grade) în Transilvania și Maramureș, în timp ce în zonele montane minimele vor fi cuprinse între –5 și –11 grade .

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice și în extremitatea de vest a țării, dar și în general excedentar la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Strat de zăpadă

În continuare sudul țării, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, rămâne fără strat de zăpadă. Săptămâna care urmează aduce un strat efemer de zăpadă tot prin Moldova (1- 3 cm), Transilvania, Crișana, Banat (1- 3 cm) în timp ce prin Maramureș și zonele montane avem parte de zăpadă din belșug (20 – 30 cm, iar pe creste peste 50 – 60 cm).

sursă: Prognoze Meteo – Vremea în România ;

meteoromania.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.