Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 3,96% în 2021

Producţia de autoturisme în România a ajuns anul trecut la un volum de 420.755 de unităţi, în scădere cu 3,96% faţă de 2020, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). În 2020, producţia totală de autoturisme din România era de 438.107 de unităţi.

Conform datelor centralizate, dintre cele 420.755 de autoturisme produse la nivel naţional în 2021, un număr de 257.405 de unităţi erau Dacia, iar 163.350 de unităţi marca Ford.

Doar la nivelul lunii decembrie 2021 au fost produse pe plan local 40.803 de autoturisme, în scădere cu aproape 13% faţă de noiembrie, când au fost înregistrate 46.773 de autoturisme.

Din totalul raportat în decembrie, 23.421 de unităţi au fost produse la uzina Dacia, iar 17.382 de unităţi la uzina Ford din Craiova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.