12 rute turistice și obiective istorice din proiectul “România Atractivă”, finanțate prin PNRR

Guvernul României a aprobat luni, Hotărârea privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial pentru programul „România Atractivă”. Comitetul este format din reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Culturii și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În cadrul programului „România Atractivă” se vor face investiții de peste 100 milioane de euro în 225 de obiective incluse în 12 rute culturale.

Componenta 11. „Turism și cultură” din cadrul PNRR are ca obiectiv sporirea coeziunii sociale, economice și teritoriale și crearea de noi locuri de muncă, de a atrage investiții ce generează valoare adăugată stimulând dezvoltarea socială și culturală. Investiția nr.1 „Promovarea celor 12 rute turistice/culturale” din cadrul Componentei 11 presupune sprijin financiar pentru promovarea a 12 rute și modernizarea /reabilitarea siturilor turistice cu impact național și internațional incluse în acestea, identificate în zonele considerate a fi destinație optimă.

Rutele aferente Investiției 1 vor avea 2 componente importante după cum urmează:

  • Componenta de promovare prin intermediul digitalizării rutelor, semnalistică, aplicații pentru telefon;
  • Componenta de restaurare, revitalizare, construire.

Cele 12 rute incluse în programul „România Atractivă” sunt următoarele:

  • Ruta castelelor – 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate;
  • Ruta curiilor din Transilvania – 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate;
  • Ruta culelor – 15 obiective promovate, 5 cule restaurate;
  • Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor fortificate – 20 de obiective promovate;
  • Ruta bisericilor de lemn – 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate;
  • Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate;
  • Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate;
  • Ruta castrelor romane – 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate;
  • Ruta cetăților – 30 de obiective promovate, 5 cetăți restaurate;
  • Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării);
  • Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 20 de obiective promovate, 150 de case tradiționale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradițională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.