În contextul situației internaționale și a situației de conflict armat din țara vecină, Ucraina, vă punem la dispoziție o parte din măsurile care s-au luat la nivelul DGASPC Suceava, pentru a veni în sprijinul refugiaților mame și copii sau copii neînsoțiți care solicită sprijin din partea autorităților române, în conformitate cu procedura elaborată de către ANDPDCA, privind intervenția Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru asigurarea protecției drepturilor copiilor cetățeni străini provenind din UCRAINA:
- La nivelul DGASPC Suceava s-a dispus înființarea unui Grup de lucru al cărui coordonator este directorul executiv al instituției, grup format din directorul executiv adjunct, șeful Serviciului Rezidențial Copii și Plasamente Familiale, șefa Centrului de Servicii de tip Rezidențial și Echipe Mobile și șefa Serviciului Juridic Contencios, acest grup având ca scop coordonarea întregii activități în ceea ce privește serviciile specializate care pot fi acordate familiilor cu copii care solicită sprijin în acest sens, precum și persoanelor cu dizabilități care ne trec granița.
- Din data de 26 februarie a.c., colegii din cadrul Echipei Mobile Siret asigură permanența la Vama Siret, alături de colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Siret, pentru a identifica nevoile refugiaților și asigura accesul la serviciile de care aceștia au nevoie.
- Începând de astăzi, 1 Martie 2022, la nivelul DGASPC Suceava, se înființează un Centru de Colectare pentru alimente, produse de igienă, haine groase, pături, lenjerii, lapte praf, pampers, produse care vor fi transportate zilnic către locațiile în care vor fi găzduiți refugiați (donațiile pot fi depuse la sediul central al DGASPC Suceava din Bld. George Enescu Nr.16 Suceava, intrarea principală).
- Tot începând de astăzi, în colaborare cu UNICEF România, la Vama Siret va fi instalat un cort, în care specialiști UNICEF împreună cu asistenți sociali și psihologi voluntari din cadrul DGASPC vor asigura consilierea și accesul la servicii specializate, în funcțiile de nevoile refugiaților.
- Menținem permanent legătura cu ANDPDCA și Consiliul Județean Suceava precum și cu conducerea DGASPC-urilor din țară pentru a crea o rețea de sprijin națională, în ceea ce privește identificarea nevoilor și acordarea de servicii primare și de specialitate refugiaților din țara vecină.
- Ținem legătura cu primăriile din localitățile de la graniță care și-au arătat disponibilitatea de a oferi cazare și ajutor familiilor de refugiați pentru a-i sprijini în acoperirea nevoilor identificate.
- Invităm ONG-urile din județ și din țară să ni se alăture în efortul nostru comun de a oferi servicii de specialitate și de calitate tuturor refugiaților la care se identifică astfel de nevoi (nevoie de translatori din și în limba ucraineană și de interpreți mimico-gestuali).