Snatul a adoptat la sfârșitul acestei săptămâni proiectul de lege care interzice circulaţia pe drumurile publice din România a maşinilor cu volan pe dreapta. Acesta va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Proiectul, ce are drept scop îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România, vizează limitarea circulaţiei maşinilor înmatriculate, ce au volanul pe partea dreaptă.
Mai exact, legea va interzice „circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”. Există și excepţii printre care autovehiculele istorice, dar şi maşinile utilitare precum cele folosite la curăţenia stradală.
Proiectul pevede amenzi din clasa a III-a de sancţiuni, de la şase la opt puncte de amendă, respectiv sancţiuni între 870 şi 1.160 de lei.
Pe lângă amendă, şoferii prinşi în timp ce conduc o maşină cu volan pe dreapta vor rămâne şi fără talon, respectiv certificatul de înmatriculare, iar singura soluţie pentru îşi vor putea recupera talonul va fi mutarea volanului de pe dreapta pe stânga