Kaufland a anunțat că oferă peste 300 de locuri de muncă pentru refugiați

Kaufland România vine cu o nouă măsură prin care extinde sprijinul acordat refugiaților ucraineni. Compania a anunțat că pe parcursul anului 2022, va crea peste 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni care doresc să rămână în România pe termen mediu sau lung.

Această inițiativă vine în urma creșterii numărului de refugiați care intră în România. Prin crearea de noi locuri de muncă, Kaufland își propune să susțină integrarea acestora pe piața muncii. Cele 300 de locuri de muncă dedicate refugiaților vor fi create în mod suplimentar, în completarea celor 1.000 de noi locuri de muncă deja previzionate pentru anul 2022, pe fondul planurilor de expansiune Kaufland la nivel național.

Încă de la începutul crizei umanitare compania s-a implicat activ, sprijinind diferite inițiative sociale derulate atât la punctele de trecere vamală, cât și în centrele pentru refugiați. Printre acestea se numără colectarea de alimente și produse de igienă organizată alături de Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente momentan în peste 50 de magazine Kaufland, urmând ca această opțiune să devină curând disponibilă în toate magazinele Kaufland din România sau asigurarea meselor calde pentru refugiați. Kaufland finanțează zilnic pregătirea a 1.200 de porții de mâncare caldă, suplimentar la cele 1.000 de porții realizate în mod normal la Cantina Socială din București, în toate zilele săptămânii.

Și angajații Kaufland s-au implicat prin găzduirea familiilor de refugiați , donarea de alimente și alte produse  neperisabile. Pentru a încuraja implicarea echipei, fiecare acțiune de voluntariat este recompensată de companie cu o zi liberă.

Toți cei care își doresc un loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe cariere.kaufland.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.