Dăruiește o masă pentru Ucraina la restaurantele din Iulius Mall

Solidaritatea înseamnă putere, iar în această criză umanitară de proporții, mai mult ca niciodată, românii și-au unit vocile și acțiunile pentru a oferi sprijin refugiaților și au arătat că ospitalitatea și dărnicia lor nu au limite. Nevoile însă cresc de la o zi la alta, dar cu puțin altruism și matematică elementară, lumea în care trăiesc acum ucrainenii poate fi schimbată în mai bine, măcar preț de câteva minute. Astfel, dacă ajungi la restaurantele din Iulius Mall Suceava, Palas sau Iulius Mall Iași și îți cumperi un meniu, ai posibilitatea să plătești în avans încă una sau mai multe porții de mâncare ce vor fi oferite refugiaților.

 Compasiune, solidaritate, mobilizare sunt cuvintele ce descriu ultimele 16 zile, dar situația de ambele părți ale graniței continuă să fie critică, iar nevoia de resurse de orice fel crește. Așadar este nevoie de implicarea tuturor pentru ca ucrainenii care fug din calea războiului și ajung în Suceava sau Iași să poată beneficia măcar de o masă caldă. Restaurantele din Iulius Mall Suceava, Palas și Iulius Mall Iași donează zilnic porții de mâncare caldă, care sunt transportate către centrele de refugiați. Acum, poți și tu să faci un act de caritate, chiar în timp ce ieși să iei micul dejun, prânzul sau cina.

Inspirați de un concept născut în cafenelele din Napoli, unde clienții au posibilitatea de a plăti în avans una sau mai multe cafele pentru cei fără posibilități materiale, am extins ideea și în locațiile food din Iulius Mall Suceava, cele din Palas (restaurantele din foodocurt, dar și cele din parc și de pe esplanadă, precum: Bistro Moo, Tribeca – Pub & Charcoal Grill, Clop Mediterranean & Steakhouse, Madison, Czech In restro Brewery, Treaz & NU, The Trumpets, Salsa – mexian inspired și Ciorbărie), dar și la Iulius Mall Iași (restaurantele din fodocourt și Osteria Moo) pentru că suntem oameni ce ajută alți oameni. Astfel, în momentul în care îți cumperi de mâncare, poți să achiți unul sau mai multe meniuri, care o să fie preparate și donate prin intermediul asociațiilor și a instituților care administrează centrele de refugiați. Implicarea noastră, a tuturor, se traduce în speranță pentru cei aflați la nevoie și orice ajutor contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.