Contribuţia pentru Pilonul II de pensii va creşte de la 3,75% la 4,75%

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 16 martie, Ordonanţă de Urgenţă care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Astfel contribuţiile la fondurile private de pensii (Pilonul II) vor creşte de la 3,75% la 4,75% a anunţat Ministerul Muncii.

„Măsura este inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede, totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022. Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat miercuri, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuţiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Muncii.

http://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6519-20220316-cp-pnrr-contributii-fonduri-private-pensii

Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii şi se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.