Fălticeneanul David Arcip a urcat din nou pe podiumul Tennis Europe

La Vrsar – Croația, s-a desfășurat în perioada 19-27 martie turneul de categoria 1, U12, Tennis Europe „Memorjal Slavoj Greblo ”. Competiția a reunit un număr de 128 de sportivi din nouă țări: România, Italia, Franța, Germania, Croația, Serbia, Slovacia, Austria și Bosnia-Herțegovina care au participat la probele de simplu și dublu, masculin și feminin. Desfășurat pe malul Mării Adriatice, într-o atmosferă deosebită de fair-play și sportivitate, la turneul din Croația au putut participa cei mai buni sportivi, clasați pe primele locuri în clasamentul național al fiecărei țări.

La masculin, România a fost reprezentata de  3 membri ai lotului național, Andrei Radu, Lucas – Alexandru Milos și fălticeneanul David Arcip legitimat la Lechner Tennis School Brașov și pregătit de antrenorul Ferry Lechner. La feminin, lotul României a fost format din Medeea Alessia Ferestean, Andreea Olariu, Sara Nicolae – Sitar și Miruna Rita Neculaeș.

David Arcip a pornit în acest concurs cu două meciuri pentru calificarea pe tabloul principal la simplu, în care a avut adversari din Italia și Croația. Cu un joc precis, David a reușit sa treacă fără set pierdut cu 6-1; 6-2 de italianul Gabriele Galesi, respectiv 6-0; 6-0 de croatul Adrian Juresko. În proba de simplu a turneului a înaintat pas cu pas ajungând până în semifinalele concursului eliminând rând pe rând adversari puternici din Serbia (Sergej Videnovic) pe care l-a învins cu scorul 6-2; 6-0, din Croația (Rene Bertos, nr. 1 în clasamentul din Croația) de care a reușit să treacă în 3 seturi, 2-6; 6-2; 6-0, din Germania (Samuel Granpenrieder) pe care l-a înfrânt cu scorul 6-2; 7-5. În semifinala concursului la simplu David Arcip la avut ca adversar pe Richard Krizan din Serbia, care l-a învins pe jucătorul din urbea de pe Șomuz în 3 seturi cu scorul 2-6; 6-4; 6-1, David  încheind astfel concursul ca semifinalist, iar Richard pe locul I, dup ce în finală l-a învins pe francezul Evan Giurescu.

La feminin, Andreea Olariu a reușit să se califice în semifinala competiție, fiind învinsă de câștigătoarea turneului din Croația, Tea Kovacevic din Bosnia Herțegovina.

David Arcip, își păstrează titlul de vicecampion european în proba de dublu 

În proba de dublu sportivul din Fălticeni l-a avut la partener pe italianul Leonardo Cichinelli, împreună cu care a reușit să ajungă în finala competiției. Optimile turneului la dublu au adus echipa româno-italiana în fața echipei din Serbia formată din Potocnjak Vito și Voljavek Patrik pe care a învins-o în două seturi cu 6-1; 6-0. Sferturile de finală au fost disputate cu echipa croată formată din Bertos Rene și Matesic Miguel pe care a învins-o cu scorul 7-6 (4); 6-2. Finala concursului la dublu a fost câștigată de echipa sârbilor Stojiljkovic Pavle și Zivkovic Minja cu scorul 6-3; 7-5.

În urma acestui concurs antrenorul Ferry Lechner s-a arătat foarte mulțumit de evoluţia jucătorilor români la acest turneu, dar mai ales de cea a sportivului său, declarând ca „a fost un turneu în care David a rămas concentrat, reușind sa își stăpânească emoțiile, și-a consolidat încrederea și respectul de sine. Sunt extrem de mulțumiți de evoluția lui David și îi dorim mult succes în continuare pe acest drum minunat. Felicităm toți participanții la acest turneu pentru sportivitate și fairplay, iar David, prin jocul pe care îl practică, este o speranţă a tenisului naţional şi internaţional”, a precizat antrenorul Ferry Lechner.

Pentru sportivul din Fălticeni, care a ajuns duminică seara acasă la Fălticeni, urmează câteva zile de refacere, după care va prelua pregătirile pentru următoarele competiții.

Urăm mult succes micuţului fălticenean, care, a mai făcut un pe în arena internaţională a tenisului, acesta fiind  al doilea turneu Tennis Europe la care a participat în mai puțin de o lună,  în perioada 18–27 februarie fiind prezent la Dublin, Irlanda, unde a ajuns până în sferturi la simplu și a jucat finala la dublu.

„Mulțumim antrenorului Ferry Lechenr pentru eficacitatea și rigurozitatea cu care l-a pregătit pe David pentru acest concurs de categoria 1, precum și pentru sfaturile valoroase în momentele cheie, pentru că este mereu alături de David, și mai ales că, pe lângă faptul ca îl formează exemplar ca sportiv, îi este alături ca un părinte, călăuzindu-i pașii. Felicitări tuturor sportivilor români prezenți la acest concurs care au învins adversari aflați în plutonul clasamentului din 9 țări europene participante. Mulțumim cadrelor didactice ale Scolii Gimnaziale Mihail Sadoveanu din Fălticeni care susțin performanța sportivului David Arcip.”, a precizat Ramona Arcip, mama jucătorului.

Pe lângă efortul depus de sportiv, antrenorul Ferry Lechner şi familie, participarea la turneul din Croația a fost posibilă şi datorită sprijinului oferit de sponsorii Asociaţia Rotary Club Fălticeni, Trutzi SRL, Nico Paul SRL, SC Saniral SRL, SC Sidem SRL, Sc Mind Games SRL, Alma Clinic, Sc Simos SRL, Wilson.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.